A sunat clopoțelul „de vacanță” atât la Grădinița cu Program Prelungit PRICHINDEII din municipiu, dar și pentru elevii clasei I de la Școala Gimnazială nr. 5 din Giurgiu.
Emoțiile au fost mari, atât de partea copiilor, care au avut ocazia ca, în fața părinților, să prezinte ce au învățat de-a lungul unui an școlar, dar și de partea părinților, prezenți la serbări.
Primii care și-au luat LA REVEDERE de la unitatea de învățământ au fost piticii de la Grădinița Prichindeii unde, după cum ne spunea directorul acesteia, Georgeta Manuela Breazu, sunt înscriși peste 260 de copii, de la trei ani până la cinci ani.
„Regret faptul că, în urma reorganizării, avem disponibile doar șapte locuri pentru înscriere, în timp ce numărul dosarelor depuse este de peste 60. Acest fapt demonstrează că suntem o grădiniță bună, de elită, unde nu facem rabat de la educație și de la proiecte și programe pentru cei mici. Va fi destul de dificil să luăm o decizie în ceea ce privește pe cei șapte care vor fi acceptați, dar sunt o serie de criterii pe care le luăm în considerare atunci când vom analiza dosarele, cel mai important fiind cel legat de existența unui loc de muncă al ambilor părinți, precum și arondarea, din punct de vedere al domiciliului, al copilului pe lângă grădinița noastră”, spunea directorul Grădiniței PRICHINDEII, Georgeta Manuela Breazu.
La serbarea de marți, 7 iunie, au participat toți copii din grupele grădiniței, fiecare etalându-și atât ținuta extrem de frumoasă (și în ton cu „rolul” pe care îl aveau în serbare), cât și talentul de recitatori, cântăreți sau dansatori. La final, toți cei mici au fost serviți cu sucuri și cu dulciuri, drept premii pentru faptul că, un an întreg, au fost cuminți, ascultători și silitori.
Au urmat, câteva ore mai târziu, emoțiile despărțirii de clasa I a elevilor Școlii Gimnaziale nr. 5, conduși de înv. Niculina Cristea. Și aceștia și-au încântat părinții și audiența cu un minunat program artistic, la care au muncit zile în șir, dovedind că, într-un an de zile, au învățat să recite, să cânte, să citească și chiar să danseze. „Rămas bun, abecedar! Rămas bun, clasa I”, au spus, într-un glas, toți cei 15 elevi ai clasei I, care de vineri, 10 iunie, vor intra într-o binemeritată vacanță mare.