„Traseul gastronomiei tradiționale giurgiuvene și dezvoltarea locală prin ospitalitate” este numele obiectivului giurgiuvean selectat între cele 12 rute publicate în lista Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene la începutul lunii aprilie.
De altfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un nou apel de proiecte pentru finanțarea celor 12 rute culturale și turistice incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).
„MIPE a decis să lanseze un al doilea apel public pentru a putea utiliza toate fondurile alocate investiției și a maximiza toate șansele comunităților cu potențial turistic de a beneficia de investiții sustenabile. În acest fel, fondurile europene vor fi folosite pentru a valorifica patrimonial cultural al României și pentru a crea locuri de muncă, mai ales în zona rurală”, preciza europarlamentarul liberal Dan Motreanu, cu puțin timp în urmă.
PNRR are un buget total de 29,2 miliarde de euro, din care 14,2 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Pentru implementarea PNRR, România a încasat două tranșe de prefinanțare în valoare de 3,79 miliarde de euro: o transă în valoare de 1,85 miliarde de euro aferentă componentei de granturi, respectiv 1,94 miliarde de euro din componenta de împrumut.
(Foto: Parcul natural Comana, județul Giurgiu)