Tabăra „Stejarul” din pădurea Bălănoaia, lăsată în paragină de ceva timp, va reveni la viață, grație unui parteneriat Primăria Municipiului Giurgiu – Administrația Zonei Libere Giurgiu, aprobat într-o recentă ședință de consiliu local.
Zona Liberă Giurgiu, o societate pe profit, va fi cea care va finanța investiția de la pădurea Bălănoaia.
Investițiile se vor face pe etape, prioritare fiind piscina, terenurile sportive și terasa exterioară, urmând ca într-o etapă ulterioară lucrările să cuprindă zona de restaurant și cele trei cabane.
De noul complex se vor bucura giurgiuvenii de toate vârstele, dar și sportivii și ONG-urile care desfășoară activități în sprijinul copiilor.
Cantina-restaurant a Taberei „Stejarul” din pădurea Bălănoaia, situată în imediata apropiere a municipiului Giurgiu, a fost inaugurată pe 9 martie 2009, în prezența primarului municipiului Giurgiu de atunci, ing. Lucian Iliescu și a unuia dintre fondatorii taberei, prof. Bilcea Daia. Reabilitarea Taberei „Stejarul” începuse încă din anul 2007, la inițiativa lui Lucian Iliescu, investiția fiind realizată pe un teren de aproximativ un hectar. Capacitatea restaurantului este de 120 de locuri, în timp ce capacitatea de cazare este de 77 de locuri.
Conform PMG, investiția Zonei Libere Giurgiu în complexul Stejarul va fi de aproximativ 200.000 lei, iar profitul asteptat ar putea fi dublu, adică de peste 400.000 lei. Asocierea dintre Primăria Municipiului Giurgiu și Administrația Zonei Libere Giurgiu va fi făcută pe 10 ani, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care părțile vor conveni acest lucru.