Cu puține zile în urmă, site-ul „de casă” la PSD Giurgiu, publica, sub un titlu jignitor, o scrisoare a lui Liviu Dragnea către Marcel Ciolacu, în care se făcea referire la posibila colaborare a social-democraților cu PNL-ul condus de Florin Cîțu. Și, ca și cum nu era de ajuns, „scrisoarea” cu pricina i-a fost pusă în cârcă primarului comunei Ghimpați, Constantin Cărăpănceanu, totodată vicepreședinte al organizației județene a PNL Giurgiu.
Cum dorința de răzbunare a unor lideri social-democrați pe Constantin Cărăpănceanu, care i-a refuzat în repetate rânduri să revină în partidul în care, vremelnic, a fost membru, era mare, au găsit de cuviință să arunce această „fumigenă”, un fake ordinar.
Așa-zisul document „semnat” de Constantin Cărăpănceanu este, de fapt, un text ce a circulat pe mai multe gruprui de watts up, inclusiv al primarilor giurgiuveni, mulți dintre ei primind această „scrisoare”. Numai că, fiind doar un document, orice „binevoitor” putea să adauge, la final, numele primarului din Ghimpați, acesta având posibilitatea de a demonstra, oricând, că documentul nu îi aparține, și că este DOAR o redistribuire, cum, de altfel, se mai poartă și pe watts up sau alte aplicații de mesaje de grup!
Mai mult, primarul Cărăpănceanu declara, pentru evenimentgr.ro, că liderii social-democrați i-au pus în cârcă, din aceeași dorință de răzbunare, inclusiv situația în care s-a aflat fostul consilier județean PSD Crina Stoianovici, el fiind acuzat de „trădarea” la adresa ei și de multe alte rele.
„NU am nicio legătură cu acel așa-zis document, este o chestie care a tot circulat. Am primit-o și eu, și am direcționat-o și către alte persoane, care au redirecționat-o, probabil, și ei! Intenția mea nu a fost nicio clipă să mă „aliez” cu PSD-iștii, mai ales cu Marian Mina! E josnic dacă s-a ajuns aici…” a încheiat Constantin Cărăpănceanu.
Întrebări retorice: cine și-ar dori dezbinarea celei mai bune organizații a PNL la nivel național, cea din Giurgiu, și a unuia dintre cei mai importanți edili din județ, cunoscut ca fiind, neoficial, un lider al primarilor? Și care ar fi scopul acestei dezbinări?