15.5 C
Giurgiu
duminică,23 martie 2025
spot_img

SURSE: Hala Centrală, închisă de ANPC

Urmare a unui control venit direct de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), urmare a mai multor sesizări, la Hala Centrală din Giurgiu s-a dispus în cursul zilei de marți, 9 noiembrie, un control pentru verificarea celor sesizate.

Sursele noastre ne-au transmis faptul că, urmare a deficiențelor constatate, marți după amiază, în jurul orelor 16,30, s-a dispus închiderea Halei, totodată dându-li-se termen de remediere a deficiențelor și anunțare pentru a fi mai apoi redeschisă.

La control, conform acelorași surse, au participat și reprezentanți ai Comisariatului Județean Giurgiu pentru Protecția Consumatorilor, iar la „spartul târgului”, adică spre finalul controlului, ar fi ajuns și doi reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Deși reporterii noștri au încercat să o contacteze telefonic pe Lavinia Pițuru, directorul DSVSA Giurgiu, aceasta nu a răspuns la apelurile noastre. Așteptăm, totuși, un comunicat al instituției cu privire la acest aspect, ei fiind cei direct implicați în control.

Reamintim că în luna septembrie a anului trecut, Hala a mai fost închisă pentru două săptămâni, pentru igienizare și remediere a unui mare număr de probleme, de la scurgerea apei până la vopsirea pereților și înlocuirea vitrinelor.

Acum, aceleași surse au precizat pentru evenimentgr.ro faptul că la Hală se face de zor curățenie, se lucrează la remedierea problemelor constatate, termenul acordat de ANPC fiind de până la șase luni pentru remedierea situației.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole