15.5 C
Giurgiu
duminică,23 martie 2025
spot_img

SURPRIZE…SURPRIZE! Vești noi despre noul vechi șef de post din Clejani!

Așa cum scriam cu puțin timp în urmă, situația șefului de post de la Clejani s-ar fi așezat, oarecum, după ce, timp de aproape o lună de zile, comuna cu unul dintre cei mai mari indici de infracționalitate din Giurgiu – și de care majoritatea angajaților IPJ fugeau precum cel necurat de tămâie – a stat fără comandă. Numai că, după ultimele informații primite de la sursele noastre, situația nu ar fi, nici acum, foarte roz…

În primul rând, nu există niciun act administrativ de numire pe post a lui Cornel Glăvan, cel care a revenit pe post, se pare pentru sporul de 50% din venituri… O bucată de vreme, locul lui Glăvan a fost ținut de șeful Secției de Poliție Rurală nr. 6 Mihăilești, dar omul se pare că s-ar fi săturat să primească ordine din alte părți, decât de la superiorii săi direcți!

Pe de altă parte, polițistul cu pricina nu poate fi împuternicit în continuare pe aceeași funcție, deoarece a expirat perioada legală. În aceste condiții, putea fi cel mult DESEMNAT la comanda postului de poliție Clejani, gurile rele spunând că, de fapt, motivul pentru care Glăvan ar fi acceptat vechea funcție fiind…exact cei 50% în plus la salariu. Cert este, însă, un lucru, așa cum ne spuneau mai mulți angajați ai IPJ Giurgiu: nici până la acest moment, în cadrul Inspectoratului nu s-au primit salariile de merit sau alte sporuri ce trebuiau acordate pentru trimestrul al doilea al acestui an.

Rămâne de văzut cum se vor descâlci, până la urmă, ițele încurcate de primarul din Clejani, Florinel Nidelea, cu sprijinul „surselor” sale…cert este, însă, un lucru: se pare că, după ce comuna a rămas „în coadă de pește” cu șeful de post, și postul de jandarmi din localitate se vede „amenințat” cu desființarea, motivele fiind, încă, neclare.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole