-1.2 C
Giurgiu
miercuri,12 februarie 2025
spot_img

SCANDAL la Kaufland! Motiv de discordie: gardurile despărțitoare! Supermarketul a fost AMENDAT!

„Rușine Kaufland! Nu știu cui îi aparține ideea dar clar că nu e una laudabilă! Ce îngrădiți, domnilor? Obligația revine fiecărui magazin non-alimentar să verifice certificatul verde. Dar cu gardul ăsta ce ați avut de gând? Am certificat verde de prin luna mai dar în seara asta m-am simțit penibil! Ca o vită dirijată printr-un culoar…Și sunt convins că nu doar eu. Nu vă voi mai vizita! Jenant, domnilor din conducerea Kaufland Giurgiu!

Să vedem cum gestionează și ISU fragmentarea culoarului! Să fi modificat și planul de evacuare în caz de situații de urgență?”, sună mesajul postat pe facebook de către un giurgiuvean nemulțumit. Mai mult, acesta își însoțea postarea cu o serie de fotografii, în care se vede clar că pe mijlocul culoarului de acces este montat un gard din sârmă sudată, menit să separe, cumva, traseele celor care intră sau ies din supermarket.

Contactați de reprezentanții publicației noastre, cei de la Kaufland România au prezentat următorul punct de vedere:

„În contextul Covid-19, Kaufland România a înființat două fluxuri separate de acces intrare-ieșire, delimitând clar zona hipermarketului de cea a galeriei comerciale. Astfel, clienții au două zone de acces, una pentru magazin și una pentru galeria comercială, cu intrări și ieșiri distincte.

Intenţia noastră nu a fost de a face o separare între clienţi, ci doar de a delimita accesul direct la magazin (unde nu este nevoie de certificat verde), de accesul în zona galeriei unde se impune certificatul verde. Suntem conştienţi că s-a creat o situaţie sensibilă şi neplăcută pe care o regretăm.

Astfel, ne cerem scuze clienţilor noştri pentru modul în care a fost percepută această delimitare. Cu toţii ne dorim ca această situaţie epidemiologică să se îmbunătăţească, astfel ca lucrurile să reintre în normal.
Vă asigurăm că ne dorim să sprijinim această revenire la normalitate şi vă mulţumim că ne veţi fi alături.

La rândul lor, reprezentanții ISU Giurgiu au oferit și ei un punct de vedere, ei autosesizându-se și efectuând o serie de controale la supermarketul amintit.

„Având în vedere apariția în spațiul public a unor imagini și comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile incinta unui centru comercial din municipiul Giurgiu, instituția noastră s-a autosesizat și, în data de 24.11.2021, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire au executat un control la societatea comercială în cauză. Aceștia au constatat faptul că ușa glisantă și calea de evacuare nu sunt păstrate libere și în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate și realizate, astfel încât să asigure condițiile de evacuare.
Pe calea principală de evacuare este montat un gard despărțitor din panouri de plasă care separă fluxurile de clienți, reducând lățimea căii de evacuare, iar în cazul producerii unei situații de urgență, evacuarea persoanelor nu se poate face în siguranță, contrar prevederilor art. 107, lit. b din Anexa la O.M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor. Societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor legale.
Precizăm faptul că modul în care vor fi remediate deficiențele constatate trebuie comunicat, în scris, la ISU Giurgiu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole