Recent, postarea referitoare la darurile oferite de conducerea Primăriei Putineiu au stârnit un „val de postări” ale unor persoane cel puțin dubioase. Cel mai elocvent exemplu este al unei doamne „auto-asumate” unei formațiuni politice apărute peste noapte, care îl acuză, pe primarul Gheorghe Breazu, de…pornografie, postând o fotografie făcută la sărbătoarea organizată de Primărie pentru locuitorii comunei, cu ocazia Crăciunului. Și, așa cum s-a întâmplat la fiecare asemenea eveniment (fie el public sau privat), „Crăciunițele” care l-au însoțit pe Moș Crăciun au făcut deliciul tuturor. Fete simpatice, care au atras privirea audienței, dar fără vreun iz de pornografie, așa cum acuză „doamna” de la AUR (sau, cel puțin, așa susține dumneaei în postarea de pe facebook). Ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă aceeași reacție ar fi avut-o doamna cu pricina la serbările altor autorități publice locale, sau la emisiunile TV unde, din când în când, la apariția lui Moș Crăciun, apar și CRĂCIUNIȚELE.
Pe de altă parte, faptul că un deputat PSD ar încerca să „readucă” în partid anumiți primari, aceasta este doar o diversiune, atâta timp cât chiar partidul care încearcă, acum, să îi reînregimenteze, i-a trădat pe acești oameni la alegerile din 2020.
În cele din urmă, întreg scandalul mediatic pe care doamna aminitită (și al cărei nume nu credem, totuși, că este cel real), nu face decât să distorsioneze imaginea celor care, după priceperea lor, încearcă să facă ceva pentru comunitatea care i-a ales și pe care o conduc. Păcat că asemenea postări întinează sărbătoarea ce va să vină, dar, din fericire, alegătorii sunt capabili să discearnă între știri false și realitatea pe care o trăim cu toții!