Recent, în Giurgiu a avut loc serbarea dedicată Zilei Minorităților Naționale din România. Doar că, după ce au fost scoși ochii copiilor participanți la spectacol cu niște punguțe cu dulciuri, a căror valoare per bucată (spun unii dintre cei care le-au primit), cu greu se apropiau de 20 de lei, grosul fondurilor obținute de liderul minorității de rromi din Giurgiu au fost cheltuite, cu folos și pentru susținerea acestei minorități, de consilierul județean Mihăiță Grigore, într-un local de fițe din municipiu, despre care se spune că ar aparține tot unui apropiat al PSD-iștilor.
Mai mult, la chermeză invitat de onoare la Gala de Excelență a Rromilor a fost, după cum scriu cei de la Puterea, însuși Marian Mina, președintele de partid pe ale cărui liste a fost ales Mihăiță Napoleon Grigore consilier județean, alături de prefectul județului, susținut de PSD, Florentina Stănculescu.
Tot conform aceleiași surse, prezența celor doi lideri PSD la această acțiune a romilor nu a fost una întâmplătoare și acest aspect este arhicunoscut în Giurgiu. Printr-o postare pe Facebook, Mihăiţă Grigore şi toţi cei prezenţi le-au mulţumit lui Marian Mina şi Florentinei Stănculescu pentru că au demonstrat, în nenumărate rânduri, că nu susţin discriminarea romilor şi şi-au oferit întreaga susţinere, fiind mereu alături de comunităţile de romi.
„În primul rând mulţumesc fiecăruia dintre voi, celor care aţi fost alături de noi, alături de mine, acestor oameni care au muncit în fiecare campanie electorală”, a precizat Mihăiță Grigore, preşedintele Partidei Romilor Giurgiu. Acesta a postat că „prima diplomă în gala de premiere i-a fost acordată deputatului PSD, Marian Mina, actualmente şi preşedintele organizaţiei PSD Giurgiu, care a demonstrat în nenumărate rânduri că nu susţine discriminarea romilor şi care şi-a oferit toată susţinerea şi a fost alături comunităţilor de romi”.
De asemenea, s-a menționat că ”Fiecare reprezentant al celor 13 filiale, împreună cu Mihăiță Grigore, şi-au prezentat recunoştinţa faţă de toate eforturile depuse de dl. Marian Mina şi faţă de şansă acordată comunităţii acestora”. Osanale ca pe vremea „răposatului”, și nimic mai mult. De ce? Iată ce discurs a avut pesedistul Mina, care nu s-a lăsat mai prejos și l-a lăudat pe „organizator”. Mai mult, i-a promis acestuia că prefectul numit (și manipulat) de PSD, Florentina Stănculescu, ar fi persoana pe care să se conteze permanent! Curat dragoste de partid, coane Mareane!! Și campanie electorală simulată!
„Am dintotdeauna o colaborare foarte bună cu Mihăiţă Grigore. Îl felicit pentru că v-a sprijinit mereu, s-a luptat pentru drepturile dumneavoastră ca nimeni altcineva, şi mă bucur că am avut posibilitate să îl ajut şi eu, mai ales atât timp cât am fost preşedinte al Consiliului Judeţean. De asemenea, tot ajutorul a fost posibil şi cu sprijinul doamnei Florentina Stănculescu, director economic al CJ, în mandatul meu, acum prefect. Doamna Stănculescu a fost şi va rămâne lângă dumneavoastră, necondiţionat”, a susținut liderul interimar al PSD Giurgiu.
Tot conform celor de la Puterea, prefectul PSD al județului a ținut și ea isonul șefului de partid, ridicându-l în slăvi pe cel care, de-a lungul vremii, a obținut (și numai în scop electoral, beneficiind de o prevedere legislativă, de care s-a folosit în permanență) se pare peste 27.000 de euro.
„Ştiu că domnul Mihăiţă Grigore luptă din toate puterile pentru dumneavoastră, s-a dovedit asta în fiecare zi şi este evident prin toate rezultatele pe care le vedem împreună. Vă promit că şi eu, în continuare, cu tot ceea ce pot să fac din punct de vedere legal, voi fi alături de Partida Romilor!”, a declarat prefectul Florentina Stănculescu.
Relațiile de prietenie excelente ale lui Grigore cu Mina s-au cimentat de pe vremea când cel din urmă ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Giurgiu. Doar că, așa cum spuneam în debutul materialului, această sudare s-a făcut doar pe bani publici!
Potrivit documentelor deținute de PUTEREA, în perioada când Mina „Scheletu” era președintele CJ Giurgiu, adică între 2016-2020, Asociația Partida Romilor Pro Europa- Giurgiu condusă de Mihăiță Grigore a încasat, în nouă tranșe, din banii publici ai județului suma de 120.000 de lei, adică vreo 27.000 de euro (vezi documentul în facsimil).
Din cele nouă tranșe doar una de 13.500 de lei nu a fost trimisă către asociația de romi pe vremea când Mina „Scheletu” era președintele Consiliului Județean Giurgiu. Mai mult, unele dintre alocările către asociația mai sus menționată a fost semnate chiar de actualul prefect de Giurgiu, Florentina Stănculescu (vezi documentul în facsimil).
Așadar, finul lui Bădălău a dat banii C.J. Giurgiu pentru asociația păstorită de Mihăiță Grigore, care Grigore, în 2020, a ajuns consilier județean PSD cu susținerea lui Mina „Scheletu”. Astfel, spus, serviciu contra serviciu, dar pe bani publici! Poate totuși DNA și alte instituții de forță ale statului vor scana această schemă de sifonare de bani publici în scop electoral?, se mai întreabă cei de la Puterea.