13.2 C
Giurgiu
vineri,1 decembrie 2023
spot_img

Prefectul județului „lovește” din nou: atacă în instanță un proiect de hotărâre al CJ, similar celor semnate când dumneaei era director economic în mandatul lui Marian Mina

Prezent în conferința de presă de luni, 6 martie, președintele Consiliului Județean Giurgiu a adus în atenția presei un nou atac al Instituției Prefectului Județului Giurgiu: este vorba despre HCJ 31/2023 privind aprobarea achiziției de servicii juridice de sistență și reprezentare.

Necesitatea acestei achiziții era legată de procesul pe care CJ Giurgiu îl are cu Instituția Prefectului, cu privire la repartizarea celor 6% pentru echilibrarea bugetelor comunelor, orașelor și municipiului Giurgiu, repartizare atacată, de asemenea, de Instituția Prefectului, și pentru care s-a stabilit un prim termen de judecată pentru data de 30 martie.

Dincolo de tonul vădit ironic al Instituției Prefectului, în care inițiatorul atacării în instanță precizează „Înalta pregătire (…) le acordă acestora posibilitatea de a reprezenta onorabil interesele Consiliului Județean Giurgiu în fața oricărei instanțe de judecată, cu atât mai mult cu cât în cazul de față obiectul dosarului constituie anularea unui act administrativ și ne aflăm sub incidența Legii 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, deci pe un tărâm familiar acestora”.

La acest moment, Consiliul Județean Giurgiu dispune de 2 consilieri juridici din cei 5 aflați în funcție, în condițiile în care, conform afirmațiilor lui Dumitru Beianu, același număr era și în mandatul social-democratului Marian Mina. Mai mult, Prefectul Județului susține că „existența pe rolul instanțelor de judecată a unui număr mare de dosare este parte nu poate constitui un argument în justificarea externalizării în cazul de față al serviciului de asistență juridică și reprezentare”. Numai că, să nu uităm, în mandatul anterior, Marian Mina, în calitate de președinte al CJ Giurgiu, și actualul Prefect, Florentina Stănculescu (la acea vreme director economic al CJ Giurgiu), semnau contracte de reprezentare în valoare de aproape 10 miliarde de lei vechi, fără TVA! Ca să nu mai amintim de faptul că, pentru o simplă plângere penală,  la data de 10 septembrie 2018, se semna un contract de reprezentare în valoare de 130.000 lei fără TVA, cu „Cabinet Avocat Mircea Andrei și asociații” (contract nr. 61/10.09.2018). De asemenea, același „tandem” semna, în 14.09.2020, pe „ultima sută de metri de mandat”, un contract cu aceeași casă de avocatură, în valoare de 69.800 lei plus TVA, pentru reprezentare într-un proces de anulare dispoziție destituire arhitect șef (dosar 2139/122/2016), dosar în care Consiliul Județean Giurgiu, condus, la acea vreme, de tandemul Mina-Stănculescu, a…pierdut! Și banii, și procesul!

În total, pe vremea cât Marian Mina a deținut funcția de președinte de Consiliu Județean, valoarea contractelor externalizate de reprezentare în instanțe a depășit 9 miliarde de lei, fără TVA. Dar atunci, Florentina Stănculescu era director economic, deci tot subordonată a lui Mina, așa cum se întâmplă și acum…din nefericire pentru județul nostru!

Și, pentru informarea celor care au atacat hotărârea amintită, casa de avocatură din Giurgiu care reprezintă interesele Consiliului Județean Giurgiu în procesul amintit va face acest lucru…PRO BONO! Adică, GRATIS, pentru cei care nu înțeleg acest termen!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole