Odată finalizate negocierile pentru funcțiile de prefect și subprefect, s-a stabilit faptul că, la Giurgiu, conducerea județului, și la nivel de reprezentare în teritoriu a Guvernului, aparține tot liberalilor. USR-iștii au rămas cu buza umflată, după ce și-au pus speranțe într-o înțelegere mai veche care spunea că, acolo unde sunt la conducerea Primăriei municipiului reședință de județ și a Consiliului Județean cei de la PNL, formațiunea lui Dan Barna și a lui Dacian Cioloș ar putea primi conducerea prefecturii.
Numai că, la Giurgiu, județul în care liberalii au obținut cel mai bun scor național la alegerile parlamentare din 6 decembrie, s-a pus piciorul în prag iar USR a obținut doar un post de subprefect, PNL urmând să aibă, în continuare, reprezentantul Guvernului în teritoriu și mare parte a deconcentratelor.
Pe lista scurtă a USR, inițial pentru funcția de prefect, mai apoi pentru scaunul de subprefect, a fost Loredana Pițuru, directorul DSVSA Giurgiu. De altfel, aceasta va trebui să se mulțumească doar cu funcția de subprefect, asta în cazul în care USR Giurgiu nu va schimba foaia în ultima clipă și va veni cu un nou nume, surpriză!
evgr