Depozitul de obiecte delicte, situat pe strada Gheorghe Doja din Giurgiu (fostul sediu al Poliției Municipale) a fost spart. Deși inițial se vorbea despre dispariția unor uniforme și a unor documente importante, din depozit au dispărut doar mărfuri confiscate.
„La data de 5 februarie a.c. polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu au constatat ca autori necunoscuți au pătruns în corpul unei clădiri din municipiul Giurgiu, aflată în administrarea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde erau depozitate mai multe bunuri și au forțat sistemele care asigură ușile de acces în mai multe încăperi.
Prin dispoziția conducerii Inspectoratului s-a dispus constituirea unor comisii de inventariere a bunurilor aflate în clădire, pentru a se stabili dacă au fost sustrase bunuri.
În cauză s-a constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Din încăperile în care au pătruns persoanele necunoscute nu au fost sustrase documente.
Imobilul era asigurat cu mijloace mecanice de protecție și sistem de alarmă.”, se precizează într-un comunicat de presa al Poliției Giurgiu.
Surse din Poliția giurgiuveană spuneau că oricine putea să fure aceste obiecte, întrucât la descărcarea camioanelor cu marfă confiscată au fost folosite persoane din afara Inspectoratului, mai exact zilieri. Mai mult, a fost infirmată afirmația conform cărei imobilul era securizat. De asemenea, se pare că furtul a fost făcut pe parcursul a mai multor zile, deoarece din depozitul respectiv a dispărut o cantitate importantă de bunuri.
evgr