La cea mai recentă ședință de consiliu local, aleșii municipali au aprobat, aproape fără ezitare, dublarea – în unele cazuri – a tarifelor plătite de giurgiuveni pentru diverse servicii la cimitirele din oraș.
Dacă în cimitirele ceva mai noi (a se citi Sf. Haralambie – Istru și Sf. Gheorghe), situația este, cât de cât, acceptabilă, în cimitirul cel mai vestit al municipiului – cimitirul SMÂRDA – bălăriile și tufișurile (ca să nu mai pomenim de maldărele de reziduuri vegetale sau de coroane) te fac să te simți ca într-o veritabilă junglă…
Oameni surprinși la mormintele celor dragi în ziua documentării noastre – miercuri, 7 iulie – ne spuneau că sunt extrem de nemulțumiți de faptul că taxele s-au majorat, dar serviciile…au cam dispărut! Din păcate, la sediul intendenței cimitirului nu se afla nimeni la momentul documentării noastre, nicio persoană care ne-ar fi putut oferi informații cu privire la situația din cimitirul Smârda nefiind prezentă…
Din păcate, aspectul dezolant al cimitirului – cel mai vechi și mai renumit din oraș, aici regăsindu-și liniștea de veci persoane importante din istoria culturală, sportivă, administrativă sau mondenă a orașului – nu face decât să te ducă cu gândul la faptul că dacă tu, ca urmaș, ai vrea să îți îngrijești singur locul de veci al celor dragi, nu prea o poți face, din pricina indolenței unora ce îți restricționează (probabil din neștiință) accesul la morminte…Cât despre paza și „serviciile” oferite de unii concetățeni, într-o documentare viitoare!
N.R.
Iată, mai jos, tarifele pe care urmează să le plătească giurgiuvenii ce dețin, într-o formă sau alta, locuri de veci în cele trei cimitire din oraș, deci și cei din Smârda…
Înhumare pământ – 240 lei/loc cu TVA, față de 76,36 lei, tarif anterior
Deshumare oseminte – pământ – 240 lei / mormânt cu TVA, față de 76,36 lei anterior
Deshumare/înhumare pământ – 290 lei/loc cu TVA, față de 143,79 lei
Înhumare cavou/groapă zidită – 145 lei/loc cu TVA, față de 76,36 lei
Deshumare/înhumare oseminte cavou/groapă zidită – 145 lei/bucată cu TVA, față de 66,44 lei
Întreținere mormânt de către personalul cimitirului – 145 lei/loc/an cu TVA, față de 33,71 lei
Îndepărtat coroane și reamenajat mormânt – 95 lei/loc cu TVA față de 37,69 lei
Serviciu tămâiat, aprins lumânări – 6 săptămâni – 150 lei cu TVA față de 37,69 lei
Tras clopot (puțin probabil la Smârda, cea mai apropiată biserică aflându-se la circa 150 de metri de poarta principală de acces) – la înhumare – 10 lei.