Cu ceva timp în urmă, pe facebook făcea valuri o postare legată de faptul că primarul comunei Putineiu, Gheorghe Breazu, ar fi un adversar crunt al sănătății locuitorilor din Putineiu. Concret, respectivii (dacă numele lor vehiculat pe Facebook este cel real), îl acuză pe Gheorghe Breazu ba de faptul că ar fi ținut medicul din localitate într-un spațiu insalubru, în condițiile în care „pe clădirea cea noua tronează un lacăt. Din auzite acolo sar trage câte o petrecere..” (n.r. – am respectat întru totul ortografia postării). Despre spațiul în care se face vorbire în aceeași postare, spațiul în care medicul și-ar desfășura activitatea, acesta ar fi „o cameră în ghetoul de peste drum de școală. Un spațiu insalubru unde mișună șobolani și tronează mizeria. Nu exista o sursă de căldură”…Ei, în cazul de față, avem o problemă! Și nu neapărat cu Primarul Gheorghe Breazu, ci…cu exact medicul care ar trebui să fie un exemplu de curățenie! Întrebare și provocare pentru Direcția de Sănătate Publică Giurgiu: câte controale au fost efectuate la cabinetul doamnei doctor amintite, și care au fost concluziile? Deocamdată, reporterii noștri au înaintat o solicitare cu privire la acest aspect, urmează să primim un răspuns pe care îl vom publica imediat ce ne va fi transmis.
Pe de altă parte, același „postac” susținea, mai apoi, faptul că la cabinetul medical respectiv, din ordinul Primarului, ar fi fost tăiată alimentarea cu energie electrică!
Această acuzație, de fapt, ne-a trezit interesul și, deplasându-ne la Putineiu, am luat legătura cu primarul Gheorghe Breazu, cel incriminat!
Acesta a declarat, pentru publicația noastră, următoarele:
„Dispensarul uman din localitate este în curs de finalizare, în sensul că acum suntem în proces de dotare a clădirii. Pe de altă parte, acel spațiu despre care se face vorbire, aparține de fapt unei persoane juridice, care are un magazin lipit de acel cabinet, iar alimentarea cu energie electrică era făcută printr-un cablu tras prin perete de la magazinul amintit. Cât despre aspectul cabinetului, despre salubrizarea acestuia și întreținerea lui, nu pot să mă pronunț! Sunt atribuțiile medicului respectiv, nu este datoria noastră, a Primăriei, să salubrizăm cabinetul, să îi facem curățenie doamnei doctor…Consider că toate acele afirmații sunt doar răutăți ale unor adversari, ale unor persoane rău-voitoare, ce nu doresc liniștea și dezvoltarea comunității noastre”, a încheiat primarul Gheorghe Breazu.