Primarul comunei Letca Nouă, cel care a obținut cel mai bun rezultat la alegerile locale din 2020, Marian Negru, a avut unul dintre cele mai sincere discursuri la ședința de alegeri a conducerii Ligii Aleșilor Locali PNL Giurgiu.
„Începând cu anul 2020, m-am alăturat acestei echipe împreună cu colegii mei, și de atunci am rămas uniți, am fost în biroul de conducere al partidului, la acel moment, pt 2020 nu îmi făceam probleme că nu voi câștiga alegerile pentru primăria comunei Letca Nouă. Atunci gândeam să scot un scor foarte mare și să avem, PNL, 13 consilieri din 13. Vreau să vă spun că am fost susținut de biroul de conducere al partidului, și lucrul acesta s-a întâmplat, având un procent de 94% în comună. Aceste rezultate nu au fost întâmplătoare. Pe Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL 1, Letca Nouă a beneficiat de două proiecte de investiții, iar pe PNDL 2 am beneficiat de 4 proiecte. Mai mult, din 2017 am beneficiat, ca și comună, pe Programul Național Capital Uman, de 4 milioane de lei. Patru sute de persoane din comună au beneficiat de cursuri de pregătire profesionale, din acestea fiind selectate pentru a primi finanțare pentru începerea unei afaceri un număr de 45, care au avut studii medii finalizate. Suma primită de fiecare a fost de 105.000 lei. Acum, avem în comună vulcanizări, spălătorii, firme de transport. Aceste rezultate au venit prin munca noastră. De asemenea, pentru 50 de persoane defavorizate din localitate s-au efectuat lucrări de renovare a locuințelor, pentru trei dintre acestea fiind realizate casele de la zero. Din 2020, am fost susținut de conducerea partidului, de multe ori cred că le-am scos peri albi de câte ori i-am sunat, bineînțeles în folosul comunei. Vreau în continuare să rămânem uniți, domnul președinte Dan Motreanu fiind omul care are parte de susținere din partea tuturor organizațiilor din România, nu numai din Giurgiu, lucru văzut de mine la ședința Ligii Aleșilor Locali de la Brașov, când domnul Motreanu a fost ales prim-vicepreședinte PNL la nivel național. Atunci, a concurat cu ministrul energiei, dar acesta s-a retras, după cum știți. În dimineața alegerilor, domnul ministru s-a retras, spunând: „Sunt în partid de 25 de ani și când am venit, domnul Dan Motreanu era în PNL, așa că mă retrag și îi dau locul domnului Dan Motreanu”. Atunci, sala s-a ridicat în picioare și a fost un lucru extraordinar, nu am mai văzut de mult așa ceva, o asemenea susținere. Eu vă garantez că voi rămâne în continuare alături de această echipă, indiferent de situație, și împreună, dacă vom rămâne uniți, vom câștiga alegerile din 2024 fără probleme!”