21.1 C
Giurgiu
vineri,13 septembrie 2024
spot_img

Manipularea dusă la rang de excelență în presa românească…

Asistăm, tot mai des, la știri – pe anumite posturi de televiziune – în care ne sunt prezentate cazuri ale unor pensionari ce se văd în fața unor facturi, în opinia lor, exorbitante. Și cum poți sensibiliza mai ușor opinia publică, decât arătând în fața camerelor, oameni trecuți de 80 de ani, care „abia se descurcă” cu plata facturilor „enorme” emise de furnizorii de curent sau gaz…dar fără a menționa și cuantumul pensiei, sau eventual al sprijinului primit de toți cei cu pensii sub 2200 de lei, de la Guvern…

Pe de altă parte, nimeni nu precizează un cuvânt despre cifrele transmise drept autocitire către furnizori, deci, o nouă dezinformare pusă la dispoziție de „specialiști”.

Din nefericire, în ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni se află, conform informațiilor furnizate de presa națională, în situația de a nu își putea achita facturile astronomice. Mai mult, detaliile oferite de aceleași televiziuni (oarecum aservite unei anumite părți politice) scot în evidență faptul că, într-un fel, oamenii de rând ar avea de suferit…Dar uită să amintească faptul că, de foarte mulți ani, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie este controlată 100%, de PSD. Președinte e Dumitru Chiriță (ex-deputat PSD și omul lui Vanghelie) – post pentru care primește 57.000 de lei pe lună. Acum câteva săptămâni, în conducere a fost cooptat, ca vicepreședinte, și Alexandru Stănescu, fost deputat PSD și fratele secretarului general al partidului, Paul Stănescu. Deci, domnilor de la PSD, unde este, de fapt, protecția socială pe care o propovăduiți de atâta vreme?? Păcat că din afirmațiile dvs politicianiste și politruce nu au de suferit decât oamenii de rând, care se văd puși în fața plății unor facturi imense, din neștiință…Iar dumneavoastră, artizanii acestei situații, încercați să beneficiați din punct de vedere electoral, de această situație! Nu cumva este de „rușinicăăăă”??? Mai mult, ceea ce se pare că uită social-democrații, este faptul că tot în atribuțiile lor, ale Ministerului Muncii, stau și măsurile pentru consumatorul vulnerabil de energie, iar reducerea TVA pe factura de energie este la Ministerul Finanțelor, tot un minister PSD, putea fi făcută încă de acum 2 luni, iar astăzi nu veneau aceste facturi!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole