Așa cum afirmam într-un articol precedent, grupul consilierilor PSD din Consiliul Județean, prin vocea Crinei Stoianovici, au plâns aproape cu lacrimi de crocodil de mila celor 101 angajați care, în opinia lor, imediat după ședința de consiliu din 7 martie rămâneau pe drumuri, familiile rămâneau muritoare de foame iar asupra DGASPC-ului urma să plutească doar nori negri…
Ceea ce nu știu – sau se prefăceau că nu știu – aceștia este faptul că, așa cum a precizat în nenumărate rânduri, atât în emisiuni TV, cât și în interviuri acordate mass-media sau în conferințe de presă, președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, cei 101 nu vor pleca acasă mâine, și nu toți odată.
Le reamintim (dacă au uitat, sau le spunem, dacă nu știu) celor din PSD faptul că în cei patru ani de mandat PSD la conducerea Consiliului, numărul angajărilor a crescut vertiginos, vârful de angajări fiind perioada 2016 – 2018, când peste 200 de persoane au fost angajate în Direcție, în condițiile în care numărul beneficiarilor a rămas neschimbat. Mai mult, zvonistica locală spune că pentru o angajare în instituția amintită, mercurialul era de cel puțin 3000 de euro, sumă în schimbul căreia „candidatului” i se promitea chiar ieșirea la pensie din acel post.
Din cele aproximativ 1150 de funcții ale organigramei DGASPC Giurgiu, la această dată sunt încadrate un număr de aproximativ 870 de funcții iar asta poate lămurește anumite voci ale PSD Giurgiu care fac „exerciții matematice” în sprijinul unor exerciții de imagine pur politice.
Tot domnilor consilieri de la PSD le precizăm că, dacă tot îi durea atât de tare de situația beneficiarilor, despre care afirmau în ședința de consiliu amintită că vor rămâne ai nimănui aproape, repetăm, dacă le păsa atât de tare, poate făceau și ei minime investiții și reparații capitale în centrele din subordinea DGASPC. Ori, în cei patru ani de mandat PSD, nicio asemenea lucrare nu a mai fost făcută, ultimele datând din mandatul anterior al lui Dumitru Beianu (2008 – 2012), adică acum aproape zece ani!
Mai mult, faptul că actualul președinte chiar este interesat de situația beneficiarilor, în primul rând, este dovedit de vizitele neanunțate făcute de Dumitru Beianu în absolut fiecare centru din subordine, unde a stat de vorbă cu beneficiarii, i-a ascultat și, acolo unde a fost posibil, a și dispus imediat îmbunătățirea calității vieții acestora.
Revenind la impactul social pe care mizează cei de la PSD cu privire la reorganizarea și restructurarea DGASPC Giurgiu, acest impact este unul minimal și gestionabil cu atât mai mult cu cât unui număr de aproximativ 30 de persoane i se va oferi ocazia de a se reangaja la „Centrul de zi” din localitatea Malu. Altora, în viitor, li se va oferi posibilitatea de a accesa posturi în cadrul altor proiecte ce se dezvoltă de către Consiliul Județean.
Pe de altă parte, așa cum a precizat, de asemenea, în nenumărate rânduri Dumitru Beianu, la „alegerea” celor 101 persoane se vor lua în calcul mai multe componente, atât profesionale (evaluări, rezultate) cât și sociale (dacă sunt sau nu unici întreținători de familie, dacă au o vârstă apropiată de pensionare etc), astfel că acest demers va fi unul laborios, întins pe o perioadă de timp mai lungă.
Cât privește afirmația președintelui CJ Giurgiu cu privire la această reorganizare ca ultimă soluție de a salva DGASPC, social-democrații au venit cu o serie de calcule matematice, care, în opinia lor, nu reprezentau o mare economie. Dar poate că domnii de la PSD uită, sau nu știu, că la acest moment există salarii la nivel de conducere a Direcției ce pornesc de la 16.000 lei, net, sumă pe care cei cărora le plâng de milă pot doar să o viseze. Pe de altă parte, aceiași domni uită sau nu știu că, la acest moment, DGASPC Giurgiu, prin Consiliul Județean are de plătit nu mai puțin de 7,4 milioane lei, pentru drepturi salariale câștigate de angajați ai direcției în instanță, și asta numai ca urmare a unei singure hotărâri judecătorești. Dar pe rolul instanțelor mai sunt alte două procese, unde se așteaptă să se dispună plăți cel puțin la fel de mari…
Pe de altă parte, restructurarea sau reorganizarea nu s-a inventat la Giurgiu. Ne uităm cu admirație și cu jind la județele din Banat și Transilvania, mult mai dezvoltate ca noi. Dar uităm că și acolo s-au făcut asemenea restructurări, chiar la Bihor, președintele CJ, Ilie Bolojan restructurând cu 25% angajații din Consiliu. Și acolo nu a mai sărit nimeni în sus. Dar, ce să-i faci, nu poți avea rezultate ca la Bihor, atâta timp cât mentalitatea și modul de a face politică este identic cu al lui Dragnea, în perioada cât a fost președinte la CJ Teleorman…
Și, ca să încheiem, îi anunțăm, din nou, pe cei de la PSD Giurgiu că atitudinea lor ne duce cu gândul la faptul că ei confundă rolul pe care DGASPC Giurgiu îl are, astfel că le reamintim rolul acestei instituții: acela de a acorda asistență socială beneficiarilor, nu acela de a acorda asistență socială salariaților chiar dacă, în calitate de angajator, instituția are obligații legale față de angajați. Și, dacă se realizează acest proces de reorganizare și restructurare, se face pentru a salva instituția, pentru a-i salva pe cei 700 și ceva de angajați care rămân, de la pericolul imposibilității de a-și lua salariile. Or, dacă s-ar menține numărul actual de angajați, cu actuala anvelopă salarială, ar însemna ca la CJ Giurgiu să nu se mai deruleze niciun proiect, nicio investiție, pentru a acoperi cheltuielile cu personalul din cadrul Direcției…