23.3 C
Giurgiu
luni,14 octombrie 2024
spot_img

La DGASPC Giurgiu, până de curând, unde nu e cap, vai de….

…Picioare, ar zice un vechi proverb românesc. Numai că situația din Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu, amintintă de mai bine de un an și jumătate de președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, se potrivește de minune acestei perioade la care facem referire. La acel moment, Dumitru Beianu preciza, cu subiect și predicat, faptul că în DGASPC Giurgiu s-au făcut angajări pe bandă rulantă, fără a se ține cont de niciun criteriu de performanță sau de nevoi. Mai mult, spunea Dumitru Beianu, va încerca să rezolve, cumva, „ecuația” restructurărilor, astfel încât să nu existe probleme. Și iată că, în mare parte, reușește acest lucru, dacă este să luăm în considerare ultimele vești.

Conform unor informații, deocamdată neoficiale, ajunse la redacția noastră, DGASPC Giurgiu are CEL MAI MARE NUMĂR DE ANGAJAȚI pentru CEL MAI MIC NUMĂR DE ASISTAȚI din țară…Aleatoriu, luând în considerare județul Mureș, acolo numărul angajaților este, cu adevărat, mai mare decât la Giurgiu, dar în condițiile în care numărul asistaților este cu aproximativ de două ori mai mare decât la nivelul județului nostru.

Recent, un site aparținându-i PSD-ului giurgiuvean, scria că președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, ar lăsa „pe drumuri” 67 de oameni…Asta în condițiile în care numărul posturilor propuse spre a fi desființate a fost redus față de discuțiile anterioare. Altfel spus, președintele Beianu a găsit, cum-necum, soluții pentru a păstra în funcții măcar acei 33 de angajați ai DGASPC Giurgiu. Într-o situație în care numărul beneficiarilor de servicii sociale nu s-a modificat semnificativ față de ultimii 6 ani (în special față de ultimii patru ani ai mandatului PSD-istului Marian Mina). Cu toate acestea, numărul angajaților creștea, și creștea, și creștea, astfel că Dumitru Beianu a „moștenit” o organigramă mult prea umflată pentru nevoile Direcției.

Încă de la preluarea mandatului, acesta chiar a spus că va face o evaluare clară a nevoilor și necesarului, ținând cont de faptul că ceea ce se cheltuia depășea, cu mult, nevoile și necesarul direcției.

Revenind la „minunea” de articol social-democrat în care Dumitru Beianu era acuzat de faptul că lasă, în plină criză, oameni fără pâine pe masă, ne permitem, la rândul nostru, să amintim faptul că președintele CJ Giurgiu a afirmat, și nu o dată, faptul că va lua în considerare, la eventualele disponibilzări sau restructurări, și factorul social. Pe de altă parte, faptul că a reușit, în aceste condiții, de criză și de lipsuri din toate părțile, să găsească soluții pentru a păstra, totuși, măcar 33 de persoane în organigramă, în condițiile (scuzați repetiția) în care propunerea era de restructurare mult mai amplă, nu vedem motivul pentru care președintele Consiliului Județean ar fi târât într-o mocirlă care nu îi aparține, dar care a fost „construită” din perioada mandatului fostului președinte CJ, pesedistul Marian Mina.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole