Chinul și lupta medicilor de familie pentru a-i convinge pe pacienții înscriși pe listele lor să se vaccineze nu mai este un secret. De cele mai multe ori, cadrele medicale se lovesc de refuzul categoric al pacienților (sau al aparținătorilor acestora). Numai că, de și mai multe ori, chiar dacă familia unui pacient se opune vehement vaccinării, un membru tot face ce știe el că este mai bine pentru viața lui: se imunizează!
Este și cazul (exemplu) al unei bătrâne din Florești-Stoenești care, la cei 88 de ani ai săi, a decis să nu mai plece urechea la „recomandările” unor neaveniți și, nici mai mult, nici mai puțin, din mica ei pensie, și-a cumpărat un test rapid de la farmacia din comună și, imediat, a mers la medicul de familie. I-a cerut acesteia să îi facă testul („să nu fiu bolnavă, cumva, maică”, a precizat bătrânica) pentru ca, mai apoi, să ceară să fie vaccinată cu Johnson&Johnson.
„Mi-a spus că nu mergea ea cine știe unde și cât, dar și la pâine sau la biserică dacă se duce, tot trebuie să se simtă, cumva, protejată”, a declarat, pentru evenimentgr.ro, medicul de familie care a făcut imunizarea bătrânei, dr. Mihaela Paraschiv.