Două accidente rutiere au avut loc, în această noapte, pe drumurile din județul Giurgiu.
Primul s-a produs pe DJ 601, pe raza localității Malu Spart. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani. Acesta a fost găsit inconștient, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital. Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au îndepărtat elementele de caroserie de pe partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
Cel de-al doilea accident s-a produs pe DN5, pe raza localității Uzunu, fiind implicat un autocamion care s-a răsturnat pe partea carosabilă. Un pompier care se întorcea cu cisterna de la o altă misiune a văzut accidentul, a oprit și a alertat echipajele de intervenție. Acesta i-a acordat primul ajutor conducătorului auto până sosirea ambulanței.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au îndepărtat elementele de caroserie și urmele de lubrifianți de pe partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
Amble cazuri au rămas în atenția Poliției pentru cercetări.