Acționarii Electrica au ales miercuri, 28 aprilie, un nou Consiliu de Administrație, format din șapte membri. Printre aceștia se regăsește și Gicu Iorga, un apropiat al lui Toma Petcu (fost ALDE, actual PNL), ministru al energiei în perioada guvernărilor PSD. Iorga a primit al doilea mandat, pe patru ani, de membru în Consiliul de Administrație. Partea cea mai interesantă este că în urmă cu doi ani, PNL îl critica foarte dur pe Gicu Iorga, iar acum îl sprijină pentru un nou mandat care presupune muncă puțină și bani mulți. Gicu Iorga este și proaspăt șef al biroului vamal Giurgiu.
Numele lui Gicu Iorga a apărut în moțiunea simplă depusă de PNL în aprilie 2019 împotriva ministrului energiei de atunci, Anton Anton (ALDE). „Nea Gicu Jupânu’ Iorga, șeful clubului de table din Giurgiu și mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10.000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Și dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e rușine?”, scria în acea moțiune.
În plus, Gicu Iorga s-ar afla și în incompatibilitate, deoarece ca șef de birou vamal este funcționar public. Potrivit Legii 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
În august 2020, premierul de atunci, Ludovic Orban, îl „cocoța” pe Iorga pe funcția de secretar general adjunct în Ministerul Economiei, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, ocupându-se de departamentul de turism din minister.
În anul 2008, Gicu Iorga a fost chiar candidat la funcția de primar al municipiului, sub culorile PD-L-ului de atunci.
Celalalte șase persoane care au primit un mandat de patru ani sunt: Iulian Cristian Bosoancă, un apropiat al actualui ministru al energiei, Ion Cosmin Petrescu, Adrian Florin Lotrean, Radu Mircea Florescu, George Cristodorescu și Dragoș Valentin Neacșu.
De ce prezintă atât de mare interes aceste funcții de administratori ai Electrica. Este muncă puțină răsplătită cu mulți bani, apoi sunt și interesele legate de compania în sine. Indemnizația lunară este de circa 5.000 de euro pentru un membru al CA, în condițiile în care se întrunesc în ședință cam o dată pe lună. De asemenea, ca membru în Consiliul de Administrație ar putea avea mai multă influență în cadrul acestei companii bogate, plină de sinecuri.
Statutul Electrica arată că membrii independenți din cadrul Consiliului de Administrație trebuie „să nu fie acționar semnificativ al Societății, să nu fie și să nu fi fost salariat sau reprezentant al unui acționar semnificativ al Societății, să nu aibă și nu fi avut vreo relație contractuală, pe durata exercițiului financiar încheiat anterior, cu un acționar semnificativ al Societății (semnificativ înseamnă mai mult de 10% din drepturile de vot) sau cu o altă societate controlată de respectivul acționar”.