19.8 C
Giurgiu
duminică,13 octombrie 2024
spot_img

Gabriela HORGA, deputat PNL Giurgiu: „Cea mai importantă decizie politică din această toamnă o reprezintă Legile educației”

Până pe 24 august, sunt în consultare publică – pentru mai mult de o lună de zile – proiectele Legilor Educației, inițiate de ministrul liberal de resort, Sorin Câmpeanu. Acestea sunt rezultatul consultării ample și contribuției a peste 10.000 de specialiști, și propun o reformă radicală a sistemului de învățământ din România.

Cred că este absolut necesar să redăm demnitatea funcției cadrelor didactice și să creăm cadrul financiar, pentru a putea recruta absolvenți de studii superioare de top să rămână în învățământ, iar cu aceste obiective îndeplinite vom putea să ne dezvoltăm ca societate, declara, de curând, deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga.

Totodată, legile includ creșterea salariului în educație de la 6.500 de lei brut la 9.300 lei brut. Deși creșterea salariilor pentru cele peste 350.000 de cadre didactice din învățământ va fi un efort bugetar mare voi susține total această decizie pentru că este unica soluție pentru asigurarea competitivității României pe termen lung prin pregătirea serioasă a viitorilor absolvenți de către cadre didactice competente și plătite decent, a mai precizat deputatul liberal giurgiuvean.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole