0.3 C
Giurgiu
vineri,13 decembrie 2024
spot_img

FOTO/VIDEO: Ziua Agriculturii Giurgiuvene, un succes total

Deși municipiul Giurgiu a depășit cinci cazuri de COVID 19 la mia de locuitori, iar restricțiile puteau speria cei 30 de fermieri și producători locali ce au răspuns pozitiv la invitația lansată de organizatorii Zilei Agriculturii Giurgiuvene 2021, totuși sâmbătă, 2 octombrie, pietonala Mircea cel Bătrân din centrul municipiului s-a dovedit un loc ideal în care producători, fermieri, cumpărători s-au putut întâlni.

Evenimentul a debutat la primele ore ale dimineții, cu discursuri din partea organizatorilor și invitaților. Pe rând, au luat cuvântul primarul municipiului, Adrian Anghelescu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ștefan, iar evenimentul a fost deschis cu o binecuvântare rostită de preotul Georgian, preot paroh al Bisericii Buna Vestire, aflată în imediata apropiere a locului desfășurării evenimentului.

Au urmat, așa cum precizam, reprezentanții autorităților publice locale și invitații din Ministerul Agriculturii.

A urmat, apoi, momentul premierii celor mai buni fermieri și producători, dar și acordarea de diplome de excelență pentru cei care s-au implicat în promovarea și dezvoltarea agriculturii giurgiuvene. De remarcat faptul că, printre cei care au primit diplome de excelență, oferite de Consiliul Județean, s-a numărat și fostul primar al Municipiului, Lucian Iliescu, cel care a reinițiat, după Revoluția din 1989, organizarea Zilei Agriculturii (Ziua Recoltei, la acea vreme), la Giurgiu.

Fiecare fermier care a fost premiat a primit, din partea Consiliului Județean Giurgiu, câte 500 de lei.

După finalizarea momentelor oficiale, toate standurile au fost vizitate de reprezentanții autorităților publice locale, fiecare dintre expozanți primind câte o diplomă de participare.

Deși regulile pandemiei au impus purtarea măștii de protecție (lucru anunțat încă de la intrare), oaspeții au renunțat, pentru câteva momente, la aceasta, atunci când au fost întâmpinați cu pâine (special concepută și coaptă pentru acest eveniment) și sare, de câțiva copii îmbrăcați în costume populare.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole