După controlul efectuat la Centrul pentru persoane vârstnice Mironești, când inspectorii ANPC au dispus închiderea unor pavilioane, astăzi, 15 februarie, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a mers, împreună cu directorul DGASPC Giurgiu la Centrul amintit, pentru a verifica dacă angajații unității au început să pună în aplicare măsurile dispuse de ANPC.
La momentul vizitei angajații lucrau la igienizarea bucătăriei și a sălii de mese.
„Când vine vorba de siguranța beneficiarilor din sistem, de la copii până la bătrâni, cu toții oameni loviți de soartă, nu sunt dispus să accept niciun compromis.
În sistemul de asistență socială, pe primul loc este beneficiarul, să fie clar!














De la începutul mandatului am demarat o serie de proiecte care să ridice cât de mult posibil calitatea vieții acestor oameni vulnerabili. Sunt în derulare proiecte de modernizare, reabilitare, eficientizare energetică.
Sunt pași importanți, mai ales după un mandat anterior în care singura măsura a fost angajarea, în neștire, a unui număr foarte mare de angajați.
Nu este ușor, dar le rezolvăm încet, încet pe toate. L-am asigurat pe directorul DGASPC că are tot sprijinul din partea Consiliului Județean pentru remedierea tuturor problemelor cu care se confruntă sistemul de asistență socială giurgiuvean“, a declarat președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu.