10.8 C
Giurgiu
duminică,3 decembrie 2023
spot_img

Deputatul PNL Giurgiu, Gabriela HORGA, despre ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII

„Un copil, un profesor, o carte, un creion pot schimba lumea”, afirma Malala Yousafzai, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace.

Am marcat astăzi Ziua Naţională a Lecturii, pe baza unei legi care prevede organizarea de evenimente de încurajare a lecturii în școli și instituții publice, biblioteci și librării.

M-am numărat printre inițiatorii proiectului de lege. Actul normativ a intrat în vigoare anului trecut.

În săptămâna care include Ziua naţională a lecturii, în timpul desfăşurării activităţilor didactice, unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi de promovare şi încurajare a lecturii. Mâine voi participa la un astfel de eveniment, organizat la Florești-Stoenești în județul Giurgiu.

Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres produc, difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare şi încurajare a lecturii.

Intrarea în vigoare a acestei legi creează cadrul necesar pentru derularea unor activități de încurajare a cititului la nivel national, sărbătorind, în același timp, două mari personalități născute pe data de 15 februarie: Titu Maiorescu (1840) și Spiru Haret (1851).

Tot din dorința de a încuraja lectura, am susținut și proiectul privind reducerea TVA la 5% și pentru manualele, cărțile, revistele în format electronic sau audio, pentru cele în formatul fizic existând deja aceasta prevedere. Și această propunere legislativă a devenit, între timp, lege.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole