„Disperat” pentru elevii români, Marian Mina, președintele PSD Giurgiu, continuă cu dezinformarea și cu manipularea tipic – dacă ne este permis – putinistă: adică spune minciuni pe bandă rulantă, în speranța că cineva, oameni cu o cultură sub medie, persoane frustrate, îl vor asculta și chiar crede!
Iată un exemplu. Postare publicată sâmbătă, 18 februarie, ora13,45: „Nici comuniștii nu și-au permis să scoată vacanța de #Paște pentru elevi! Și ar fi bine să nu înceapă acum Ministerul Educației să strice această tradiție, cu tot felul de propuneri și explicații aberante.
Dintotdeauna, copiii au avut vacanță școlară de Paște. Este un bun prilej de a merge la Biserică alături de părinți, de a se împărtăși și de a respecta tradițiile creștine. Nu pot fi de acord cu ruperea copiilor de toate aceste tradiții, doar pentru că niște oameni fără Dumnezeu din fruntea ministerului vor asta!
E de ajuns inepția cu ”vacanța de schi”, într-o țară în care mai avem atâtea de făcut pentru copii, pentru a le asigura un trai decent. Nu le luați și vacanța de Paște!”
Mesaj patetic, fără conținut și fără informații oficiale atașate…
Numai că, ce să vezi! Doar două căutări simple, pe „Sfântul Goagăl”, dau rezultate care îl contrazic pe social-democratul Mina.
Un prim rezultat este cel legat de structura anului școlar 2022 – 2023, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Educației, vacanța de primăvară (de Paște) a elevilor se încheie pe 18 aprilie, marți, adică DUPĂ SĂRBĂTORILE PASCALE!!! Ce ar fi vrut domnul Mina?? O săptămână după Paște? Dar dacă Paștele pica undeva, prin luna mai, în condițiile în care în iunie se încheie anul școlar, ce trebuia sa facă Ministerul Învățământului? Întrebăm și noi, nu dăm cu parul…
Din imaginile de mai jos, se poate constata în mod clar că deputatul social-democrat nu încearcă nimic altceva decât să manipuleze și să dezinformeze. Sunt print-screen-uri ale site-urilor care demonstrează că Paștele Ortodox pică fix în vacanța de primăvară a elevilor.


Și chiar dacă domnul Mina s-ar referi la anul 2024, tot nu prea are dreptate…În primul rând, Paștele Ortodox și cel Catolic vor fi la distanță de o lună de zile între ele.

În al doilea rând, Paștele Ortodox va cădea pe data de 5 mai, astfel că minivacanța de 1 mai va fi continuată cu minivacanța de Paște. În al treilea rând, da, anul viitor vacanța de primăvară va cădea între cele două săptămâni, dar, dacă s-ar ține cont de „doleanța” social-democratului, atunci modulele de învățământ ar fi extrem de dezechilibrate, și nu ar fi nici timp pentru desfășurarea olimpiadelor școlare.