În week endul care tocmai s-a încheiat, la Roma s-a derulat summit-ul G20, unde liderii politici ai celor mai mari 20 de economii ale lumii au decis direcția în care va mergea viața (mai ales cea economică) a planetei.
Printre discuțiile purtate, una dintre cele mai importante a fost legată de aprobarea cotei globale minimede 15% pentru impozitul pe profitul corporațiilor.
Măsura, care va intra în vigoare în 2023, va însemna începutul impozitării corecte a profiturilor giganților digitali și sfârșitul paradisurilor fiscale, al optimizării fiscale. Mai mult, liberalii români – reprezentanți în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – au avut o serie de intervenții legate de aceste aspecte, unul dintre cei care a luat cuvântul fiind chiar deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga.
„Taxa digitală este un subiect în legătură cu care am luat cuvântul la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) pentru exprimarea poziției grupului PPE, din care PNL face parte.
Am subliniat necesitatea unei impozitări digitale internaționale incluzive, juste și echitabile, ținându-se cont de contextul dificil actual, când bugetele naționale sunt suprasolicitate, în principal din cauza măsurilor de sprijinire a crizei și a nevoilor de finanțare”, a declarat, la scurt timp de la finalizarea summit-ului, deputatul giurgiuvean liberal Gabriela Horga.