-1.2 C
Giurgiu
miercuri,12 februarie 2025
spot_img

Cu drag, despre Giurgiu!

Emisiunea „Cu drag, despre România”, găzduită de postul TV Realitatea PLUS, a ținut să prezinte partea frumoasă a județului Giurgiu, în ediția de joi, 6 octombrie ora 20:00. Potențial, istorie, proiectele și realizările administrației au fost vedetele emisiunii difuzate la ”ora de vârf” a postului național de televiziune.

Liberalul Dumitru Beianu, președinte al Consiliului Județean Giurgiu, a prezentat în cadrul emisiunii parte din locurile frumoase ale județului nostru dar și o serie de proiecte pe care Consiliul Județean intenționează să le realizeze și proiecte deja realizate, așa cum declara ieri seară, ”în ciuda acestui mandat foarte greu afectat de foarte multe probleme de nivel global, dacă pot spune așa.”
Printre proiectele prezentate, unele finalizatele altele demarate, domnul Bianu a punctat centura ocolitoare a municipiului Giurgiu, centura ocolitoare a orașului Mihăilești, demararea lucrărilor pentru reconstruirea podului feroviar de la Grădiștea, un proiect asumat de mulți dar nerealizat până acum, proiectul ”Fast Danube”, un proiect care presupune decolmatarea Dunării astfel adăugând valoare portului din Giurgiu.
„Avem un pod peste Argeș, de cale ferată, care face legătura între București și Giurgiu, care s-a prăbușit în 2006, abia acum se reconstruiește. Avem un proiect foarte important, de câteva sute de milioane de euro, care presupune decolmatarea Dunării (Fast Danube, proiect finanțat din Fonduri Europene și care va da altă valoare porturilor dunărene). Avem foarte multe proiecte de infrastructură, avem o centură dată în folosință recent, mai avem încă o altă centură pe care o dezvoltă Consiliul Județean. Există declarații de la nivelul comisarului european Adina Vălean și al miniștrilor de transport pentru iminenta construire a unui nou pod peste Dunăre, lângă cel deja existent și foarte celebru. Sunt foarte multe proiecte de studii de fezabilitate finanțate de Guvern, care vor considera Giurgiu o prioritate și vor ajuta la dezvoltarea județului. Vă asigur că și administrația județului are aceeași preocupare, fondurile europene care au avut o oarecare întârziere vor fi disponibile începând cu anul acesta, și în anii următori, 2023, 2024, ne vor da posibilitatea să creăm o infrastructură de succes.”, a declarat Dumitru Beianu.

Sănătatea, un domeniu care se regăsește în rândul celor mai mari preocupări ale giurgiuvenilor, nu a fost și nu este ignorată de actuala administrație. Actuala administrație este aproape de atingerea unui obiectiv important, acela de a oferi giurgiuvenilor acces la servicii medicale de calitate și de a oferi personalului medical condiții de muncă la standarde înalte. Construirea Spital Județean de Urgență Giurgiu, construirea unui nou sediu pentru Serviciul Județean de Ambulanță sau construire unui Centru de Servicii Paliative în regim de spitalizare continuă, se află în lista de proiecte ale administrației județene.
”În ceea ce privește sănătatea, la Giurgiu sunt nu mai puțin de patru proiecte de valoare mare. Două afectează Spitalul Județean: o reabilitare de 40 de milioane de euro, două corpuri noi pentru că, din păcate, suntem în top în ceea ce privește afecțiunile oncologice, și avem prin PNRR un proiect prin care vom obține alte 40 de milioane de euro pentru o secție de oncologie modernă, și alte două proiecte care vizează dezvoltarea unor secții existente. Mai avem un alt spital pentru boli de plămâni, unde avem o investiție în pregătire, un spital regional la Giurgiu dar și unul de mai mici dimensiuni la Bolintin Vale, și el va face obiectul unui proiect consistent de 25 de milioane de euro, prin CNI. Deci sănătatea este un domeniu prioritar pentru noi și sunt convins că pentru toate administrațiile este la fel.”, a declarat Dumitru Beianu în cadrul aceleiași emisiuni.
Nici potențialul turistic al județului nu este ignorat de administrația județeană. Președintele Consiliului Județean declara ieri: ”Un alt domeniu important pentru noi este turismul, domeniu în care CE finanțează un traseu de biciclete de 6000 km, de la Bruxelles la Tulcea, EUROVELO 6, care trece prin România exact pe digul de apărare al Dunării, norocoase fiind județele aflate pe acest dig, inclusiv Giurgiu. Plecând de la acest proiect, pregătim și noi rute care să facă legătura între comunitățile rurale și un iubitor de plimbare. Avem plaje superbe la Dunăre, și dacă vom căuta spații de cazare implicând oameni de afaceri locali și întreprinzători. Problema este legată de esplanada de pe malul Dunării, pentru că terenurile aparțin unor persoane, și nu putem amenaja ceea ce ne dorim cu adevărat.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole