0.8 C
Giurgiu
sâmbătă,18 ianuarie 2025
spot_img

COMUNICAT: O sută de locuri îi așteaptă pe refugiații ucraineni la Giurgiu

Aşa cum au promis, autorităţile publice locale şi judeţene continuă să se implice în dotarea spaţiilor de cazare temporare pentru refugiaţii ucrainieni, în cazul în care aceştia vor poposi în judeţul Giurgiu.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, 9 martie a.c., în cadrul Sălii Polivalente „Chauncey Hardy” din municipiul Giurgiu, au fost pregătite încă 50 de locuri – însemnând 50 de paturi (saltele şi aşternuturi) – numărul total al acestora fiind în prezent de 100.
Subliniem faptul că operaţionalizarea acestui spaţiu de cazare nu ar fi fost posibilă fără implicarea reprezentantului Guvernului în teritoriu, şi anume Instituţia Prefectului, care a coordonat această activitate, fără eforturile depuse de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Giurgiu, de cei ai Primăriei Municipiului Giurgiu, ai voluntarilor din cadrul Crucii Roşii – filiala Giurgiu şi fără generozitatea companiei eMAG, care a donat echipamentele necesare.

Toată această pregătire a spaţiilor de cazare, în vederea unei eventuale ajutorări a unor persoane aflate la ananghie în această perioadă, ca şi toate celelalte demersuri care se realizează la nivel naţional în acelaşi scop, presupun muncă în echipă, presupun ca fiecare parte implicată să dovedească promptitudine şi profesionalism, mai ales când scopul acestor demersuri este unul atât de sensibil şi deosebit.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole