3.5 C
Giurgiu
miercuri,22 ianuarie 2025
spot_img

Agentul BORDEI o „comite” din nou? Prins cu livrare de lemne „la domiciliu”!

Într-o perioadă în care angajați ai Ministerului de Interne, în speță polițiști, sunt în centrul atenției cu „bravurile” lor (de la furt, conducere sub influența alcoolului sau substanțelor psihotrope, până la ucidere, pe trecerea de pietoni, ale unor oameni – a căror vină este sau nu deocamdată dovedită) iată că și la Giurgiu un polițist…lovește! Și nu oricum, ci tot cu o suspiciune (rezonabilă) de furt.

Încă din anul 2017, presa locală a început să scrie despre neregulile pe care le „păstorește”, cu mare dibăcie, șeful de post din comuna Putineiu, Mihăiță Bordei. Totul se pare că ar fi început cu o serie de spargeri la locuințele oamenilor din comună, plângerile curgând șir la sediul Postului de Poliție din Putineiu. Cum era de așteptat, aproape toate au fost soluționate de către șeful de post cu „AN” (autor necunoscut), sau, cel mult, cu identificarea autorului în persoana unei vulpi sau a unui câine flămând!!

Mihăiță BORDEI, personajul principal al scandalurilor din Putineiu din ultimii ani

A urmat apoi un nou scandal la Putineiu, când un tânăr cu dizabilități l-a acuzat pe Mihăiță Bordei de faptul că l-a lovit fără motiv, tânărul având nevoie mai apoi de îngrijirea medicilor. Poate pentru a pune, cumva, „batista pe țambal”, conducerea Inspectoratului de Poliție de la vremea aceea l-a mutat, disciplinar, pe Bordei, de la Putineiu la Frătești. Se întâmpla în anul 2019, ziua în amiaza mare…

„” În data de 18 octombrie 2019, ora 11: 30, în timp ce mergeam spre locuinţa familiei mele din satul Hodivoaia, venind de la prietena mea Lavinia, am fost oprit la ieşirea din satul Putineiu de către un echipaj de poliţie fiind legitimat de către doi poliţişti. Deşi nu-i cunoşteam personal, am aflat ulterior că este vorba despre Mihăiţă Bordei şi Gogoneaţă Luminiţa de la postul de poliţie din Putineiu. Domnişoara poliţist mi-a cerut buletinul, i-am spus că nu-l am, deoarece locuiesc în apropiere, dar pot să-i spun datele din buletin. Când m-au oprit poliţiştii, eu vorbeam la telefon cu Lavi (NR. Lavinia Mălureanu). Domnişoara mi-a spus să opresc convorbirea şi să închid telefonul, lucru pe care l-am şi făcut. Am băgat telefonul în buzunar, dar a rămas lanterna aprinsă. Crezând, probabil, că îi înregistrez, domnul poliţist Bordei Mihăiţă s-a enervat foarte tare şi a coborât din maşină, repezindu-se către mine şi spunându-mi: Voi sunteţi şmecheri, nu!?Speriat, eu am făcut 2 paşi în spate. Domnul poliţist mi-a spus să vin lângă el, că nu îmi face nimic. M-a luat după umeri şi m-a lovit puternic cu palma peste faţă. Poliţiştii s-au urcat apoi în maşină şi au plecat. M-am speriat, fiindu-mi teamă că se vor reîntoarce şi am sunat la 112. De aici mi-au transmis că vor trimite un echipaj de poliţie şi să ne întâlnim în staţia de autobuz din Hodivoaia. Pe drum a oprit un tractor, care m-a dus până în staţie, pentru a aştepta echipajul de poliţie. Între timp, în staţie au venit şi cei doi poliţişti de la Putineiu. Aceştia m-au întrebat de ce am sunat la 112. Le-am spus: Pentru că aţi dat în mine! ”, declara, la vremea respectivă, minorul de doar 17 ani, agresat de Mihăiță Bordei.

Această violență nu a fost singura…Chiar soția lui a solicitat, prin 112, intervenția colegilor lui Bordei, întrucât soțul său a agresat-o fizic. Solicitare care a rămas „cu împăcarea părților”, dar gurile rele spun că cei doi ar fi despărțiți în fapt, chiar dacă nu și în acte.

Mihăiță BORDEI alături de soția sa, pe vremea când încă nu ridicase mâna la ea

După apariția acestor scandaluri, conducerea IPJ Giurgiu, de la vremea respectivă, s-a arătat extrem de nemulțumită de „lumina proastă” în care ar fi fost pus șeful de post de la Putineiu… „Timp de câteva minute, a susținut, sus și tare, faptul că acest agent șef principal este un veritabil „Corrado Cattani” al județului, în comunele în care el a fost transferat până acum, scăzând, de fiecare dată, rata infracționalității, dar, după cum se va vedea în continuare, doar pe hârtie, nu și în realitate. Ceea ce nu știe (sau, poate, se preface că nu știe) domnul Georgescu este că Bordei are o manieră aparte de lucru: prin diverse moduri, îi influențează pe oameni să nu apeleze numărul unic de urgență 112, pentru că tot el este, de fapt, cel care se deplasează la sesizare, și…o declară ca fiind „apel fals” scria presa locală la acea vreme.

Numai că…ce să vezi!!! În anul de grație 2020 același Mihăiță Bordei o „comite” din nou. Este surprins de camerele de supraveghere din localitate când înlesnea unui șofer de autoutilitară Dacia PickUP încărcarea remorcii cu lemne din…interiorul sediului Postului de Poliție. Operațiune derulată tot ziua în amiaza mare… Conform unor surse, se pare că la vremea respectivă s-ar fi deschis o lucrare penală, clasată la scurt timp, însă…redeschisă, din aceleași surse, cu ceva timp în urmă. Mai mult, conform imaginilor furnizate de sursele noastre, autoutilitara cu pricina intră pe contrasens, circulă o bună bucată de drum astfel, încalcă linia continuă…desigur, cu acordul expres al șefului de post care, spre finalul filmării, se salută extrem de cordial cu șoferul și ajutorul la încărcare.

De menționat faptul că autoutilitara DACIA PICKUP, după ce a încărcat cantitatea de lemne (o remorcuță plină, după cum se vede și în imagini) a pornit către Giurgiu, reîntorcându-se la sediul Poliției din Putineiu câteva zeci de minute mai târziu.

Deși oamenii din comună vorbesc despre faptul că Bordei ar fi avut sprijinul mai multor persoane importante, astfel permițându-și el toate acțiunile. Mai mult, același Mihăiță Bordei se pare că și-ar dori cu ardoare păstrarea funcției, aceea de „comandant” al comunei, cum spun oamenii că s-ar fi autointitulat la revenirea în Putineiu după detașarea de la Frătești.

Încă nu știm ce lemne erau, unde au ajuns și cu acordul cui. De menționat este faptul că redacția noastră a solicitat lămuriri Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu cu privire la acest aspect, răspunsuri pe care le vom face publice odată ce acestea ne vor parveni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole