15.5 C
Giurgiu
miercuri,16 octombrie 2024
spot_img

Dumitru BEIANU, președintele Consiliului Județean Giurgiu: „Pot ajunge până la plângeri penale pentru abuz în funcție pentru că nu consider vreun motiv real, justificat, să avem așa o abordare”

Vot cu „cântec” în Consiliul Județean Giurgiu, cu privire la adoptarea Bugetului propriu al instituției și al serviciilor și direcțiilor din subordinea CJ Giurgiu. Deși, așa cum declarase în nenumărate rânduri, președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, bugetul a fost construit pe aceleași reguli, pe aceeași abordare, pe aceleași criterii ca și acum un an, doi, trei sau patru ani. MaI Mai mult, mai spunea Dumitru Beianu, Bugetul din acest an este unul care are componenta de investiții de dezvoltare extrem de important.

„Nu este nicio modificare, și dacă întâmplător sunt elemente ce trebuie revizuite, pot anula această hotărâre, în măsura în care vom primi asemenea observații și să reluăm votul bugetului. Dar avem nevoie de buget, și mizez pe toată bunăvoința pe care o găsesc la mine și la colegii mei pentru a convinge pe toți cei care pot contribui la finalizarea acestui demers că sunt oportunități pe care le ratăm și care ne vor costa,dacă rămânem pe poziții divergente”, spunea președintele CJ Giurgiu.

Pentru a convinge, Dumitru Beianu a dat un singur exemplu:

„Avem în lista de investiții elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția unei aripi noi în spitalul județean, pe terenul acordat cu generozitate de Primarul municipiului și consilierii locali din consiliul municipal, toți! Pentru acest proiect există Studiul de fezabilitate, sunt depuse la Ministerul Fondurilor europene, nu mai puțin de 49 de propuneri de finanțare prin PNRR pe sănătate, dar vor fi finanțate 25. Din informații autorizate știu că foarte multe din aceste proiecte depuse nu dețin documentații de genul celor pe care noi le avem și care sper că vor fi aprobate într-o ședință viitoare. Dar sunt foarte interesat pentru a maximiza șansele să demarez, împreună cu direcția de specialitate,după aprobarea bugetului, semnarea contractului pentru elaborarea proiectului tehnic, un argument în plus apreciat și necesar în competiția cu celelalte județe și orașe care intenționează să atragă bani pentru asemenea investiții prin PNRR. Noi avem nevoie de un centru oncologic, nu cred că există cineva în sala aceasta care să nu fi avut o rudă, un prieten, o cunoștință, cu asemenea afecțiuni. În acest moment în Spitalul Județean nu există sistem rezidențial pentru bolnavii de cancer, ci doar un ambulatoriu: vin, fac tratamentul, și pleacă acasă. În acest moment în Spitalul județean nu există secție de radioterapie, cine are nevoie merge la Otopeni pentru fiecare ședință. Dacă îmi spune cineva că nu am găsit cea mai bună locație, îl anunț că Agenția Națională de Locuințe a convenit să dezvolte în proximitate, chiar mai aproape de Dunăre, un ansamblu de 48 de locuințe pentru specialiști, la propunerea Consiliului Județean Giurgiu”, a spus Dumitru Beianu.

Dincolo de retorică, trebuie respectate și regulile contradicțiilor politice, dar, în opinia președintelui CJ, cu toții trebuie să ia în calcul faptul că cetățenii județului Giurgiu au nevoie de această investiție, și că este doar constructivă.

„Dacă nu voi fi eu suficient de convingător, voi apela chiar la bunăvoința Ministrului de Interne, a Primului-ministru, a parlamentarilor dispuși să ne ajute. Nu vă ascund că cei care nu țin cont de interesele giurgiuvenilor pot să merg și în cealalaltă direcție, până la plângeri penale pentru abuz în serviciu pentru că nu consider vreun motiv real, justificat, să avem așa o abordare. Este o precizare pe care o fac în special pentru cei din afara acestei săli de ședințe care uneori au o plăcere total nejustificată de a se erija în lideri”, a mai spus președintele Consiliului Județean Giurgiu.

Deși nu au existat comentarii, Dumitru Beianu a făcut precizarea că, dintr-o eroare, au fost sume incorect calculate, astfel că a fost necesară introducerea unui amendament.

„La un volum de peste 700 de pagini, cât are documentul, s-a strecurat o eroare pe care colegii noștri au depistat-o la timp. La învățământ s-a suplimentat de la 120.000 lei la 131 000 lei, în timp ce la capitolul autorități publice s-a făcut o diminuare de la 230.000 la 219.000 pentru a se respecta acest principiu al echilibrului bugetar”.

După supunerea la vot, 10 aleși județeni ai PSD au votat împotrivă atât pentru amendamentul introdus de Dumitru Beianu, cât și pentru proiectul de hotărâre în forma finală. Deși mâna a fost „sus”, capetele acestora au fost…în pământ! Ca și cum le-ar fi fost rușine de giurgiuvenii ce și-au pus speranța în ei în momentul în care i-au trimis pe scaunele de aleși județeni.

Din fericire, proiectul a devenit hotărâre, cu 18 voturi pentru și 10 împotrivă

Motivația PSD-iștilor, transmisă după votul final, este una fără nicio legătură cu datele propriu-zise din hotărârea de consiliu: „Argumentul se referă mai ales la ce s-a întâmplat în anul precedent în care execuția bugetară a fost oarecum dezechilibrată, alocările către diverse UAT-uri au fost oarecum dezechilibrate. Asta nu înseamnă că noi ne opunem tuturor proiectelor ce se vor desfășura, în perioada următoare. Înseamnă doar că avem această posibilitate de a aprecia sau de a avea dubii cu privire la modul în care acest buget a fost făcut mai ales ținând cont și de ultimele evenimente, la departamentul economic ce se ocupă de diverse chestiuni.”, au încercat, pe final, să „dreagă busuiocul” cei din PSD, uitând, totuși, un aspect: repartizarea la comune nu are nicio legătură cu bugetul instituției.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole