După ultimele negocieri, sursele noastre din PNL ne-au confirmat faptul că, deși social-democrații, prin vocea lui Marian Mina, anunțau, cu surle și trâmbițe, că vor prelua conducerea Instituției Prefectului Județului Giurgiu, acest lucru…nu se va mai întâmpla!
Rezultatul discuțiilor este clar: în județele în care conducerea Consiliului Județean este asigurată de PNL (cum este și cazul județului nostru), și conducerea Instituției Prefectului rămâne tot în mâna liberalilor. În aceste condiții, actualul prefect, Aneta Matei, rămâne în funcție, nimeni din conducerea liberală giurgiuveană neavându-i de adus reproșuri pentru activitatea de până acum.
Modificări în conducerea Prefecturilor vor surveni doar în județele în care existau prefecți USR, sau în județele în care conducerea Consiliilor Județene este asigurată de PSD sau de altă formațiune politică.
În aceste condiții, speranțele lui Mina de a o numi pe Florentina Stănculescu în funcția de prefect al județului, așa cum susținea chiar și într-o recentă emisiune tv, s-au spulberat!