21.5 C
Giurgiu
marți,7 iulie 2026
spot_img

Varianta Ocolitoare Giurgiu (VOG)” – un pas important în dezvoltarea infrastructurii locale și în sprijinul comunității giurgiuvene

Marți, 8 iulie, la sediul Consiliului Județean Giurgiu, în prezența mai multor oficialități, a fost semnat contractul cu constructorul pentru obiectivul de investiții „Varianta Ocolitoare Giurgiu (VOG)”.

După cum preciza președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, acest obiectiv reprezintă, cu adevărat, un pas important în dezvoltarea infrastructurii locale și vine în sprijinul comunității giurgiuvene.

Este vorba despre o a doua bretea de centură, care pleacă din DN 5, și trece prin apropierea localităților Frătești, Stănești și Slobozia, urmând ca, la ieșirea din Slobozia, să se facă joncțiunea cu DN 5C Giurgiu – Alexandria.

Cu o lungime de 12 km, este probabil cel mai important proiect de infrastructură, asumat de conducerea Consiliului Județean Giurgiu încă din mandatul lui Dumitru Beianu. Valoarea proiectului, ce urmează a fi finalizat în cel mult 36 de luni, este de 83 de milioane de euro cu TVA.

La ceremonia de semnare a contractului au participat, alături de semnatari (președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu și reprezentantul CNAIR), deputații PNL Giurgiu, Aneta Matei și Alexandru Andrei (acesta din urmă un susținător al proiectului, în Comisia de Transporturi din Camera Deputaților), prefectul județului, Ion Ghimpețeanu, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, precum și fostul președinte al Consiliului Județean, Dumitru Beianu, cel care a demarat acest important proiect de infrastructură pentru județul Giurgiu.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole