Pandemia a dat peste cap tot sistemul sanitar, iar cel mai mult de suferit au avut bolnavii cronici, sau cei oncologici. În aceste condiții, nevoile lor se pare că au fost puse pe planul doi de sistemul sanitar, astfel că, încă de la debutul lunii mai, mai mulți bolnavi de canceri ni s-au plâns de faptul că în farmacia Spitalului Județean de Urgență Giurgiu nu mai există citostatice pentru ei. Aceștia sunt nevoiți fie să aștepte până la remedierea situației, fie să apeleze la variante auxiliare, achiziționându-și, contra cost, și contra unor sume importante, medicamentele necesare tratamentului și prelungirii vieții, fie din țările Uniunii Europene, fie din alte surse.
„Din ce să cumpăr, din pensia mea de 950 de lei și a soțului de 1300? Abia dacă reușim să ne descurcăm cu cheltuielile celelalte…”, spunea, cu amărăciune în glas, o pensionară diagnosticată cu această cumplită boală, în timp ce părăsea curtea spitalului, după o nouă încercare de a-și găsi medicamentele ce îi sunt atât de necesare.
„De pe data de 10 (n.r. mai) trebuia să merg să îmi iau tratamentul, dar când m-am dus la farmacia spitalului, singura de unde primim aceste medicamente gratuit, mi s-a spus că nu au! Scurt! Și că să revin cu telefoane. De atunci, tot revin cu telefoane, și de fiecare dată răspunsul e același: reveniți! Dar au trecut aproape trei săptămâni, și mă tem că efectul tratamentului nu va mai fi același dacă tot întrerupem sau amânăm…Chiar nu are nimeni milă și de noi?”, mai spunea pensionara giurgiuveană.
Contactat telefonic, Dragoș Chivu, managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a declarat:
„Cunosc situația, dar din nefericire nu depinde de mine sau de noi, ca unitate spitalicească. Suntem în procedura de achiziție, care nu știu când se va încheia. Știți cum este cu procedurile de achiziție, mai ales cele din sistem electronic, durează…Sper să se rezolve cât mai repede, dar, repet, nu depinde de mine!”, a încheiat Dragoș Chivu.
La scurt timp după intrarea pe fir a presei, managerul spitalului a anunțat faptul că vineri, începând cu orele 14,00, furnizorul de medicamente ar fi anunțat că va livra către SJU Giurgiu citostaticele și celelalte medicamente necesare bolnavilor oncologici din județ.