0.3 C
Giurgiu
vineri,13 decembrie 2024
spot_img

Tinerii liberali giurgiuveni îl susțin pe DAN MOTREANU în candidatura pentru funcția de primvicepreședinte PNL

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis, miercuri, să convoace Consiliul Național al PNL pentru 27 mai, la Poiana Brașov, unde ar uma să participe 1000 de delegați, potrivit unui comunicat de presă. 

Cu ocazia Consiliului Național al PNL vor avea loc alegeri pentru funcțiile de secretar general al PNL, prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale. Candidaturile pentru aceste funcții s-au putut depune până pe data de 20 mai, se mai arată în comunicatul citat.

Printre cei care, începând cu data de 27 mai, vor ocupa funcții de conducere la nivelul BPN, se numără liderul filialei giurgiuvene a PNL, europarlamentarul Dan Motreanu.

Faptul că acesta se bucură de o reală susținere nu mai este un secret, numele său fiind vehiculat inclusiv pentru funcția de președinte al PNL, însă, la vremea respectivă, acesta și-a declinat candidatura. În schimb, vineri va candida pentru funcția de primvicepreședinte al PNL, susținut în special de organizația pe care a adus-o pe primul loc la nivel național, cea din Giurgiu.

Primii care și-au manifestat susținerea în spațiul public pentru candidatura lui Dan Motreanu sunt membrii organizației de tineret a PNL Giurgiu, al cărei președinte, Adrian Ionuț Chiran scria, pe contul de facebook:

Ne aflăm cu puțin timp înainte de alegerile pentru conducerea națională a Partidului Național Liberal. Printre cei care vor candida pentru un important post (cel de primvicepreședinte) este și liderul organizației județene a PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu.
Crescut în PNL, îmbrățișând de tânăr ideile liberale, Dan Motreanu este omul care poate aduce un plus valoare partidului, așa cum a făcut-o în Giurgiu. De la venirea sa la conducerea PNL Giurgiu, a făcut ca echipa de liberali giurgiuveni să devină cea mai puternică la nivel național, prin obținerea celor mai bune scoruri la alegerile din 2020 (cele locale și parlamentare).
Om de echipă, un veritabil profesionist, Dan Motreanu a sprijinit și încurajat tinerii din organizație să se implice în viața politică, să își spună părerile și să aibă un cuvânt de spus în organizație. Ne-a sprijinit pe noi, cei din TNL Giurgiu, în implementarea unor proiecte importante pentru tinerii giurgiuveni. Ne-a sprijinit și a făcut permanent lobby ca tinerii capabili ai organizației să obțină posturi importante, promovând valoarea și meritocrația.
Pentru toate cele enumerate mai sus, TNL Giurgiu este alături de președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, susținându-l în totalitate pentru accederea în funcția de primivicepreședinte PNL, convinși fiind de faptul că un om de valoare, un om de echipă și un lider adevărat poate face și pentru PNL ceea ce a făcut pentru organizația Giurgiu, pe care a construit-o aproape de la zero, aducând-o acum în postura de cea mai bună organizație liberală din țară.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole