29.4 C
Giurgiu
sâmbătă,7 septembrie 2024
spot_img

SURPRIZĂ!!!! Mihai BORDEI, controversatul polițist, candidat la funcția de șef de post al Postului de Poliție Putineiu, S-A PENSIONAT!

După ratarea rușinoasă la examenul de șef de post al Postului de Poliție Putineiu, când a candidat de unul singur și nu a obținut nici măcar media de „trecere”, Mihai Bordei, polițistul atât de controversat al ultimilor ani, a ales să se pensioneze…Nu zicem că nu ar fi o decizie bună, având în vedere antecedentele acestuia, dar…parcă acum, în plină criză, poate putea să mai încerce. Încă o dată. Cu toate acestea, Mihai Bordei a ales – conform surselor noastre – să se retragă, să se pensioneze, urmând ca, de acum încolo, să stea liniștit și să își vadă de viața sa…probabil, din când în când, amintindu-și de toate câte le-a făcut prin comuna Putineiu, unde a tăiat și a spânzurat o bună bucată de timp.

Tocmai în acest sens, am primit, de la Consiliul Local al Comunei Putineiu, un mesaj, pe care îl redăm mai jos:

„Consiliul local Putineiu a aflat cu tristețe că Mihai Bordei, adjunctul șefului postului de poliție din localitate, s-a pensionat. Pe această cale, CL Putineiu, prin primar Breazu Gheorghe își exprimă regretul și dezamăgirea pentru încetarea colaborării cu dl Bordei, după o lungă perioadă în care acesta a servit comuna Putineiu. De asemenea, autoritățile locale îi urează acestuia o pensie lungă, cu liniște si sănătate, atât lui, cât și familiei acestuia”.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole