29.4 C
Giurgiu
sâmbătă,7 septembrie 2024
spot_img

Siguranța locuitorilor din comuna Oinacu, punct principal atât pentru conducerea Primăriei, dar și pentru autoritățile statului

Siguranța cetățenilor din comuna Oinacu, indiferent de vârsta lor, a fost și este principala mea preocupare, încă de la preluarea mandatului de primar. În aceste condiții, astăzi, 11 iunie, am derulat, în colaborare cu IPJ Giurgiu și Școala Gimnazială Oinacu, cea mai amplă acțiune de prevenire a accidentelor, de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în sensul asigurării unui climat optim în mediul școlar, precum și activități de prevenire a violenței domestice”, își începe postarea pe facebook primarul comunei, Fabian Țîrcă.
În contextul evenimentului de vineri, au fost derulate o serie de activități informaționale privind siguranța rutieră în comunitate, implicându-se structuri importante ale Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, și vorbim aici despre Biroul de analiză și prevenire a criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Biroul Rutier și Postul de Poliție Comunal Oinacu.


Tot în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru locuitorii comunei noastre, am început, astăzi, împreună cu locuitori ai comunei și cu sprijinul celor mici, elevi ai școlii din Oinacu, montarea celor peste 80 de semne de circulație. Pentru cei mici a fost mai mult ca o joacă, deoarece au învățat, pe viu, alături de polițiștii giurgiuveni, semnificația semnelor rutiere.


De asemenea, am reușit să punem în funcțiune sistemul de monitorizare video format din peste 50 de camere de supraveghere, montate în toată comuna, și acestea contribuind la creșterea sentimentului de siguranță pentru locuitorii comunei. Nu neglijăm nici marcajele rutiere, care, în zilele următoare, vor fi finalizate, astfel că vorbim, încet, încet, despre o comună Oinacu din ce în ce mai sigură
”, a mai scris primaru din Oinacu.

Nu în ultimul rând, mai spunea Fabian Țîrcă, îmi doresc să le mulțumesc celor doi oameni care s-au implicat, alături de mine, în realizarea acestui proiect extrem de amplu (poate cel mai amplu din județ, dacă ținem cont de faptul că a durat mai mult de șase ore și jumătate): comisar șef de poliție Cătălin Georgescu, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, precum și doamnei Mădălina Oprișan, director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Oinacu, precum și celorlalți colegi care astăzi s-au implicat în această acțiune. Este foarte important ca toate instituțiile statului să colaboreze în interesul cetățenilor, lucru care a demarat astăzi .

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole