5.8 C
Giurgiu
marți,10 decembrie 2024
spot_img

Primii bani prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” au ajuns în comuna giurgiuveană FRĂTEȘTI

A fost efectuată prima plată pentru o localitate din județul Giurgiu prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, este anunțul făcut pe contul său de facebook de către președintele filialei PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu.

Transferul a șase milioane de lei către comuna Frătești figurează pe lista primelor 13 plăți efectuate la nivel național prin programul ”Anghel Saligny”. Este vorba, după cum declara primarul comunei, Gabriel Pană, despre două proiecte de modernizare drumuri pe raza satului Remuș (comuna Frătești), în valoare totală de aproximativ 18 milioane de lei.

„Sunt două lucrări de modernizare drumuri, Remuș-dreapta și Remuș-stânga. Pe partea dreaptă lucrările au debutat deja pe data de 1 noiembrie, și până la această data avem circa 60% finalizat, iar pentru partea stângă am demarat licitația. În aceste condiții, până la finalul anului – dacă și vremea va ține cu noi – vom finaliza partea dreaptă și vom demara lucrările și la tronsonul de pe partea stângă”, a mai precizat primarul Gabriel Pană.

Guvernul Nicolae Ciucă investește în dezvoltarea județului Giurgiu, căruia i-a fost alocată, în total, suma de 1.178.814.542 de lei prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, mai declara liderul liberalilor giurgiuveni, Dan Motreanu, în cadrul aceleiași postări.

Programul „Anghel Saligny” vizează finanțarea infrastructurii pentru servicii esențiale – apă, drumuri, gaze – pe care statul și administrațiile locale au obligația de a le asigura tuturor cetățenilor români. Suma totală alocată Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” ajunge la 65,5 miliarde de lei.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole