În prezența domnului președinte al Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a prefectului Aneta Matei, a deputatului Alexandru Andrei, subprefectul județului, Mirel Brăgaru, dar și a mai multor reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, astăzi, 13 septembrie, la Băneasa a avut loc inaugurarea grădiniței din satul Băneasa.
Primarul comunei, Ion Viorel Rotaru, a fost gazda evenimentului.
Clădirea grădiniței este una nouă, construită de la zero, într-un an, în condițiile în care pandemia de COVID 19 a împiedicat alte lucrări, la Băneasa s-a muncit, fondurile fiind asigurate atât de la Ministerul Dezvoltării, cât și din bugetul local.
„Nu vreau să înaintez o sumă, pentru că, atunci când vorbim despre copiii noștri, nicio sumă nu este prea mare. Grădinița noastră respectă toate cerințele europene, atât în ceea ce privește spațiul asigurat fiecărui copil, cât și cantitatea de lumină naturală. Pe lângă sălile extrem de spațioase și luminoase, care pot „găzdui” 80 de copilași, avem și o sală de mese, avem spații de joacă. În timp, ne dorim ca această grădiniță, care acum este cu program normal, să devină o grădiniță cu program prelungit. Ne chinuim cu un sistem de învățământ închistat în trecut, pe care ne dorim să îl transformăm într-un sistem modern, adaptat la prezent și la viitor”, a declarat primarul Ion Viorel Rotaru.