23.3 C
Giurgiu
luni,14 octombrie 2024
spot_img

Preluare G4media.ro: Curioasa transformare a episcopului Ambrozie al Giurgiului. Anul trecut a făcut Covid și critica teoriile conspiraționiste, acum le cere credincioșilor să nu se grăbească la vaccin

Cunoscut publicului larg prin faptul că i-a îndemnat pe credincioși să nu se vaccineze, Episcopul Ambrozie al Giurgiului avea anul trecut o cu totul altă părere. În urmă cu an, ierarhul a fost internat la Institutul „Matei Balș” timp de trei săptămâni cu grave insuficiențe respiratorii din cauza îmbolnăvirii cu COVID 19 și a scăpat după o experiență dură, după cum el însuși a relatat la acel moment.

Într-un interviu acordat pentru Revista „Lumea Credinței” în noiembrie 2020, ierarhul povestea despre calvarul prin care a trecut, dar și despre modul în care depășit boala datorită efortului depus de medici și nu în ultimul rând datorită tratamentului administrat de aceștia.

„În cele trei săptămâni de internare am descoperit în tot personalul medical – medici, asistenți medicali, brancardieri, medici pe ambulanță și la toți cei implicați în lupta aceasta – o lucrare de o complexitate extraordinară în a alina și a mângâia, jertfindu-se pe ei, pentru ca oamenii ajunși pe patul de spital să nu mai sufere. (…) Pe patul de spital printre aparatele care îmi monitorizau continuu semnele vitale, am redescoperit cu ajutorul Psaltirii, răbdarea în suferință și nădejdea ca virtute teologică. (…) În timpul petrecut în spital am fost martorul unor adevărate drame. Am avut colegi de salon, care din nefericire, au pierdut lupta cu boala. Cu toate acestea, noi care „locuiam” de atâta amar de timp în acel salon, se crea o solidaritate foarte mare.”

În același interviu, Episcopul Ambrozie spunea că este total împotriva teoriilor conspiraționiste.

„Sunt total împotriva teoriilor conspiraționiste privind existența acestui virus. Acest virus există și mulți dintre semenii noștri au fost infectați, ceea ce a dus la suferințe mari. De multe ori am observat lacune majore în transmiterea către populație a mesajului privind măsurile ce trebuie luate în prevenirea îmbolnăvirii”, declara Episcopul Ambrozie pentru Revista „Lumea Credinței”.

La niciun an după cele declarate mai sus, ierarhul giurgivean și-a schimbat total discursul și modul în care se raportează la boala cauzată de coronavirus. Mai nou, acesta îi îndeamnă fățiș pe enoriași să nu se vaccineze.

Totodată, acesta le-a transmis enoriașilor că incendiile din spitale sunt o „făcătură”.

„Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Cum se poate? S-a întâmplat la Bucureşti, pe urmă s-a întâmplat la Iaşi, la Constanţa, ard de vii în spitale! Sigur că e o făcătură! Nu se poate ca în mileniul ăsta al 3-lea în care trăim să nu ai detector de fum acolo, să nu ai paznici de noapte! Să ardă oamenii cu branule pe mâini şi legaţi de pat! Atât de mult şi-au bătut joc de țară şi de noi”, a spus episcopul de Giurgiu despre incendiile în care au murit zeci de români.

Ambrozie nu e singurul ierarh din Biserica Ortodoxă care pune la îndoială campania de vaccinare. ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a adoptat o poziție similară în ultimele luni.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole