Criza acută de sânge din centrele de transfuzii din țară, precum și apelurile membrilor familiilor unor pacienți ce au nevoie urgentă de sânge, mai ales din grupele rare, nu i-au lăsat indiferenți pe angajații Consiliului Județean Giurgiu, aceștia venind de la primele ore ale dimineții la Centrul de Transfuzii din incinta Policlinicii din municipiu.
Printre primii care au donat sânge luni, 13 decembrie, a fost chiar președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu. De altfel, acesta este un donator „cu ștate vechi”, susținând campaniile de donare de sânge, el însuși venind, la fiecare trei luni, la Centrul de Transfuzii, pentru a dona.
Au urmat, apoi, administratorul public al județului, Cristian Gratianu, și arhitectul șef, Yahia AR Dardari, precum și mai mulți alți angajați ai Consiliului Județean.
Campania la care au participat luni, 13 decembrie, președintele CJ, Dumitru Beianu, alături de mai mulți angajați ai Consiliului, a fost inițiată în data de 12 aprilie și se derulează pe parcursul unui an. Sub numele „ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ”, angajați din mai multe instituții, sportivi, organizații non-guvernamentale, persoane fizice se reunesc în acțiuni de donare de sânge.
Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu promovează donarea voluntară cu scopul de a crește nivelul de conștientizare a importanței donării voluntare și neremunerate de sânge. Este importantă motivarea tinerilor și nu numai, de a participa la donarea benevolă pentru cultivarea spiritului voluntar. Astfel, donatorii fidelizați deja, sunt încurajați să adopte un stil de viață sănătos, atât pentru ei ca și donatori, cât și pentru primitor, care se va răsfrânge asupra calității sângelui donat.