Cu puțin timp în urmă, pe contul de socializare al Primăriei Municipiului Giurgiu a apărut o postare care aducea, în prim plan, vandalizarea unor stâlpi de iluminat public din parcul Clopotari. Conform datelor furnizate de primărie, acest aspect s-ar fi petrecut în seara de sâmbătă spre duminică, autorii rămânând, în continuare, în libertate. Și necunoscuți.
De altfel, pe parcursul postării, cei care au conceput-o i-au luat „la rost” pe polițiștii locali, despre care – nu o dată – primarul municipiului afirma că ar trebui să fie mai prezenți, mai vizibili pe raza municipiului, lucru reiterat în postarea amintită și pe care o redăm, integral, mai jos:
„Primarul Adrian Anghelescu dorește mai multă implicare din partea Poliției Locale pentru identificarea persoanelor care prin acțiuni antisociale întrerup iluminatul public stradal. În ultima perioadă, foarte mulți cetățeni reclamă faptul că iluminatul stradal în mai multe cartiere nu funcționează. Primăria municipiului Giurgiu a expus și explicat într-un material postat pe pagina oficială, că iluminatul public stradal nu este oprit voit de administrația locală și că există persoane rău intenționate care intervin asupra panourilor ce alimentează cartierele, chiar și asupra cablurilor care se află la baza stâlpilor de iluminat. Societatea care răspunde de iluminatul public, Giurgiu Servicii Publice a realizat protecții pentru panourile și stâlpii amplasați în zonele vizate de răufăcători. Aseară, în parcul Clopotari din cartierul Negru-Vodă, protecțiile de la bazele stâlpilor au fost distruse, intervenindu-se din nou asupra cablurilor, așa cum se poate vedea în fotografiile atașate.
În nenumărate rânduri, Primăria municipiului Giurgiu prin primar Adrian Anghelescu a solicitat Poliției Locale să acționeze și dacă este posibil să conlucreze cu Poliția Națională pentru a identifica aceste persoane, care pun în pericol siguranța și chiar viața cetățenilor. Receptivitatea de care a dat dovadă Poliția Locală lasă de dorit, iar cetățenii municipiului Giurgiu, îndreptățiți fiind, acuză și scot în evidență incompetența instituțiilor care ar trebui să-i protejeze și să le ofere siguranță.
Primarul Adrian Anghelescu va convoca, din nou, Direcția Poliției Locale pentru discuții, în vederea conceperii unui plan de acțiune, cât mai rapid și care să aibă rezultatele scontate.
Administrația locală din Giurgiu dă asigurări cetățenilor că această situație va lua sfârșit în curând și va lua atitudine în ceea ce privește obligațiile pe care instituțiile abilitate trebuie să le îndeplinească, conform legii și pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică corespunzător.
Municipalitatea din Giurgiu se așteaptă la acțiuni concrete din partea Poliției Locale, nu doar în ceea ce privește acest subiect, ci și în cazul parcărilor ilegale, disciplinei în construcții (notificări și supraimpozitări pentru clădiri și terenuri neîntreținute).
Poliția Locală trebuie să fie în slujba cetățeanului, chiar dacă nu are suficientă resursă umană și logistică. Problemele trebuie rezolvate, nu constatate.
Subliniem faptul că nimeni nu este mai presus de lege, iar vina și rușinea revin celor care s-au obișnuit să încalce reglementările în vigoare, însă mai vinovați sunt cei care nu-și fac datoria față de cetățeni”.