Consiliul Județean Giurgiu a obținut o finanțare de 35 de milioane de lei pentru achiziția a 26 de microbuze electrice și a stațiilor de încărcare aferente. Banii vor proveni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul unui program coordonat de Ministerul Educației. La nivel național, au fost aprobate proiecte în valoare de 250 de milioane de euro.
Anunțul a fost făcut de președintele filialei Giurgiu a PNL, Dan Motreanu.
Ministerul Mediului a lansat programul ”Microbuze electrice pentru elevi”, cu un buget de 300 de milioane de lei, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Consiliile județene pot depune cereri de finanțare pentru microbuze electrice și stații de încărcare. În funcție de numărul de elevi, finanțarea va fi de maximum 25 de milioane de lei pentru un județ, mai preciza liderul liberalilor giurgiuveni.