-0.4 C
Giurgiu
vineri,17 ianuarie 2025
spot_img

Luna mai ar putea veni cu vești bune pentru iubitorii călătoriilor pe calea ferată

După aproape 20 de ani de când călătoriile directe între Giurgiu și București, pe calea ferată, au fost sistate ca urmare a prăbușirii unei părți a podului feroviar de la Grădiștea, dar și după tot atâta timp în care acesta a fost doar o marotă electorală pentru majoritatea celor care au cerut voturile giurgiuvenilor pentru a ajunge în Parlament, iată că ceea ce părea un vis devine realitate. Conform unui comunicat al firmei care execute lucrările de buraj și refacere a căii de rulare între stațiile Vidra și Comana ale liniei București – Giurgiu, redeschiderea circulației feroviare pe podul Grădiștea, peste râul Argeș, este tot mai aproape de a deveni realitate.

Cu aproape o lună în urmă, unul dintre susținătorii acestui proiect de reabilitare, președintele filialei Giurgiu a PNL, Dan Motreanu, preciza:

„Lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe București-Giurgiu se află într-un stadiu avansat. Astăzi a fost montat ultimul tronson de tablier metalic la podul peste Argeș de la Grădiștea.

Este un proiect la care țin și pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga și Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL. Este un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațională Infrastructură Mare, și de la bugetul de stat.

Parlamentarii PNL din Giurgiu cer Ministerului Transporturilor informări și rapoarte trimestriale privind desfășurarea lucrărilor.

Din păcate, guvernele care s-au succedat au pierdut 15 ani fără a acționa. Lucrurile nu s-au rezolvat nici măcar atunci când PSD Giurgiu a ajuns să aibă un reprezentant la Ministerul Transporturilor. Un reprezentant care s-a lăudat cu planuri pe hârtie în fața giurgiuvenilor.”

Tronsonul amintit face parte din prima linie de cale ferată construită în România și se va redeschide „maximum în luna mai, anul acesta”, după ce lucrările la Podul de la Grădiștea vor fi finalizate, susținea Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe la mijlocul lunii februarie, citat de Economica.net. Punerea în circulație a liniei feroviare București – Giurgiu, inaugurată cu peste 15 decenii în urmă, ar fi trebuit să aibă loc în luna martie, potrivit termenului estimat inițial de autorități, dar, din motive obiective, acest termen a fost comutat pentru luna mai.

Astăzi, o călătorie cu trenul pe ruta București – Giurgiu include și tronsonul Giurgiu – Videle, ceea ce face ca, în loc de 70 de kilometri, distanța parcursă să fie cu aproape 120 de kilometri mai mare, iar timpul de parcurs să fie aproape triplu.

Lucrările pentru refacerea podului de la Grădiștea vin la pachet și cu o serie de modernizări pentru infrastructura feroviară din zonă. Astfel, pe lângă cele trei poduri și două viaducte, aferente celor 12 kilometri de cale modernizați din zona podului de la Grădiștea, și Parcul Natural Comana va beneficia de o nouă eurogară.

Redeschiderea traficului pe prima linie înființată în România va reconfigura circulația feroviară din zona de Sud-Vest a Capitalei. Astfel, trenurile vor ajunge până în Gara de Nord, noua stație terminus, și nu își vor mai încheia călătoria în Gara Progresul. 

Mai mult, o nouă stație feroviară provizorie va fi amplasată sub pasajul Domnești. Aceasta va fi în apropierea stației de autobuz și urmează să fie făcută legătura și cu capătul liniei de tramvai care va circula în prelungirea Ghencea, potrivit clubferoviar.ro

Despre aceste lucrări

Modernizarea căii ferate Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră reprezintă o investiție de aproximativ 2.89 miliarde de lei, bani care vin în majoritate de la bugetul Transporturilor şi din veniturile proprii ale CFR. Proiectul face parte din Master Planul General de Transport al României. Podul are o lungime totală de 1.131 metri și o deschidere centrală de 145 de metri.

Este linia care face legătura între Coridorul Rin-Dunăre (fostul Coridor IV) şi ţările din sud-estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia), prin traversarea Dunării pe Podul Prieteniei, la graniţa dintre România şi Bulgaria. Este amplasată pe ruta fostului coridor IX Pan-European şi face parte din reţeaua TEN-T globală sau extinsă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole