Cu 736 de voturi „pentru”, și cinci voturi anulate, liderul PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan MOTREANU a fost ales vineri, 27 mai, în funcția de primvicepreședinte al PNL în domeniul strategiilor politice, ca urmare a sufragiilor exprimate în cadrul Consiliului Național al PNL. Înaintea votului, contracandidatul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, iar parlamentarii Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
La scurt timp după anunțarea rezultatului votului, proaspătul primvicepreședinte, Dan Motreanu, declara:
Le mulțumesc colegilor din PNL pentru alegerea în funcția de prim-vicepreședinte pentru strategii politice. Avem nevoie de unitate în acest moment pentru a ne concentra pe problemele guvernării. Cred că retragerea lui Virgil Popescu din cursa pentru postul de prim-vicepreședinte are o semnificație mult mai mare decât pare la prima vedere. Acest gest arată atât maturitatea noastră, cât și începutul unei unități care să ne permită să câștigăm alegerile viitoare. Vă asigur că vreau să fiu un om politic util pentru români, pe care îi reprezint la Bruxelles, și pentru partidul meu, de la care am primit totul și pentru care am dat totul. Mulțumesc pentru încredere! Doamne, ajută!
Tot vineri, la Consiliul Național, ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost ales în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.