Deși unii îl considerau o utopie, un al doilea pod peste Dunăre, în zona Giurgiu-Ruse, este tot mai aproape de a deveni realitate. Și asta în contextul în care actualul Pod al Prieteniei, care are peste șase decenii de la construire, a devenit insuficient pentru traficul în special cel rutier dintre cele două țări dunărene.
În aceste condiții, premierul Nicolae Ciucă și premierul Bulgariei, Galab Donev, au discutat în format videoconferință despre asigurarea navigației permanente pe Dunăre și construirea unui pod nou ȋn zona Giurgiu-Ruse. Al doilea pod din zona Giurgiu-Ruse ar urma să fie construit cu finanțare din fonduri europene.
Premierul Nicolae Ciucă a încurajat autoritățile bulgare să finalizeze procedurile interne necesare aprobării programului european Fast Danube. Doar în acest fel, proiectul privind dragarea Dunării poate fi inclus în acest program și finanțat din fonduri europene. Prin dragarea Dunării, vor fi asigurate condiții propice pentru navigația pe Dunăre indiferent de sezon.
Vorbim de proiecte care vor contribui la dezvoltarea județului Giurgiu și este important să folosim oportunitatea de a le finanța din fonduri europene, a precizat deputatul PNL Giurgiu, Gabriela Horga, cea care, de altfel, a și anunțat pe pagina sa de socializare faptul că cei doi premieri au convenit, în videoconferință, asupra îmbunătățirii condițiilor de navigație pe Dunăre.