Așa cum au promis, liberalii au găsit soluția pentru ca românii să treacă mai ușor de perioada incertă în ceea ce privește energia. În aceste condiții, grație mai multor intervenții – în special a parlamentarilor PNL – în cursul zilei de vineri, 18 martie, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat o ordonanță de urgență cu privire la plafonarea prețurilor la energie electrică și la gaze, timp de un an.
Despre acest act normativ, deputatul liberal giurgiuvean Gabriela Horga preciza:
„Era nevoie, iar PNL a spus de mult că trebuie acționat în acest sens, pentru ca românii să nu resimtă în plin scumpirile și crizele de pe piața de energie. În acest sens, conform deciziei luate astăzi (n.r. – vineri, 18 martie) prețurile plafonate pentru consumatorii casnici, la energie electrică, sunt de maximum 0,68 lei/kw, în cazul clienţilor al căror consum mediu lunar de energie electrică realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh și de maximum 0,8 lei/kWh, în cazul clienților al căror consum mediu lunar de energie electrică realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv. În ceea ce privește consumul de gaze naturale, acesta nu este limitat cantitativ, iar prețul este plafonat la maximum 0,31 lei/kWh”, spunea deputatul liberal giurgiuvean.
Totodată, aceasta a prezentat, pe scurt, și plafonările pentru consumatorii non-casnici, care vor plăti maximum 1 leu/kWh, pentru energia electrică și de maximum 0,37 lei/kWh, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienți.