Trei obiective importante în infrastructura de transport din județul nostru sunt fie aproape de finalizare, fie deblocate și lucrările demarate. Cele trei obiective asumate de guvernarea PNL sunt podul Grădiștea, centura Mihăilești (finalizată) și drumul de legătură DN5 – Podul Prieteniei (finalizat la doar un an de la predarea amplasamentului).
„Se lucrează, astfel, la refacerea legăturii feroviare București-Ilfov-Giurgiu, semn că echipa PNL Giurgiu își onorează promisiunile făcute în campania electorală. Mulți au contestat angajamentul nostru, pe bună dreptate pentru că ani de zile au fost doar amânări și scuze, dar iată că după 16 ani de așteptare podul de la Grădiștea va fi reconstruit.
Lucrările sunt în desfășurare pe Lotul 1, care vizează modernizarea liniei de cale ferată pentru reluarea circulației feroviare peste râul Argeș – Pod Grăiștea. Au început forajele, se execută terasamentele, se lucrează la demolarea pasajului peste DN5A, se defrișează vegetația.
Contractul a fost semnat în decembrie anul trecut de Guvernul PNL și de Ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode. Sprijinul a continuat și după instalarea celui de-al doilea guvern PNL”, declara, de curând, deputatul giurgiuvean liberal Gabriela Horga.
Podul de la Grădiștea s-a prăbușit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia au fost amânate în mod repetat, pentru că guvernele care s-au perindat nu l-au considerat important.
Lipsa acestui pod a lungit semnificativ distanța pe calea ferată dintre București și Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle. Din acest motiv, un tren ajunge de la București la Giurgiu în 2 ore și jumătate sau chiar 3 ore.
Noul pod peste râul Argeș va avea o deschidere centrală de 145 de metri, a doua ca lungime după cea a podului de peste Dunăre, de la Cernavodă.
„Redeschiderea podului va permite reintroducerea trenurilor metropolitane pentru comunitățile din Sudul Bucureștiului și arealul municipiului Giurgiu, pentru asigurarea accesului la locurile de muncă, reluarea traficului internațional feroviar în relația Bulgaria, Grecia, Turcia, deschiderea unei legături feroviare pentru locuitorii de la noi, dar și pentru cetățenii din Nordul Bulgariei, pentru asigurarea accesului la Aeroportul Otopeni”, a încheiat parlamentarul PNL giurgiuvean.