14.4 C
Giurgiu
vineri,21 martie 2025
spot_img

Fumător înrăit, un bărbat a fost prins cu peste 100 de kilograme de tutun în mașină!

Zi cu ghinion pentru un cetățean din Călărași, care a fost oprit, în trafic, pentru control, pe raza comunei Ghimpați.

La controlul amănunțit al vehiculului condus de bărbatul în vârstă de 31 de ani, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ghimpați au constatat că acesta transporta nici mai mult, nici mai puțin decât 14 saci încărcați cu 108 kg de materie vegetală, cu miros și textură specifice tutunului.

Conducătorul auto a declarat că nu deține documente de achiziție a mărfii, din primele cercetări rezultând faptul că prejudiciul creat bugetului de stat este de 80.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au întocmit un dosar penal, în care sunt continuate cercetările față de o persoană depistată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.       

Autoturismul și cantitatea de 108 kilograme de materie vegetală cu miros și textură specifică tutunului au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 19 mai a.c., să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.      

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole