Este de notorietate scandalul (fără noimă) iscat de Instituția Prefectului, prin atacarea în contencios a hotărârii de consiliu județean cu privire la alocarea sumelor de echilibrare pentru Unitățile Administrativ Teritorial din județ. La momentul acela, singurul motiv invocat era legat de OPORTUNITATEA, nu de LEGALITATEA hotărârii de Consiliu Județean. Numai că instanța, după aproape patru luni de la depunerea contestației de către Prefectul Florentina Stănculescu, a decis că în această speță dreptate are…Consiliul Județean. După o joacă de-a „alba-neagra” cu un eventual recurs, iată că totuși „mintea cea de pe urmă” le-a venit celor din PSD și Prefectură, astfel că nu au depus documente de contestare a deciziei instanței. Probabil că oameni cu scaun la cap i-au sfătuit pe cei care susțineau sus și tare că mai bine în instanță decât în buget, să renuțe la orgolii – mai ales – politice, care nu fac bine nimănui, nici primarilor PNL, nici celor PSD, cu toții având nevoie de sumele de echilibrare pentru proiectele derulate în localitățile pe care le păstoresc.
Despre definitivarea hotărârii, a scris, cu puțin timp în urmă, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu:
„Odată cu mențiunea “DEFINITIV” înscrisă pe hotărârea instanței, s-a încheiat oficial procesul privind alocarea sumelor de echilibrare pentru u.a.t. din județul Giurgiu.
CJ în cadrul legal, cele doua avocate la înălțime, instanța strict obiectiva, iar prezența primarilor in sala de judecată a relevat preocupare și interes pentru o soluție obiectivă si rapidă.
Fie că vorbim despre cheltuieli de funcționare restricționate de recenta ordonanță a guvernului sau de cele de dezvoltare, la fel de necesare, sumele disponibilizate astăzi vor fi extrem de necesare pentru alimentarea bugetelor locale.
Consiliul Județean rămâne solidar cu primarii care solicită sprijin instituției, fie că vorbim de consultanță de specialitate, proiecte derulate în comun, asocieri pentru investiții”, a încheiat Dumitru Beianu.
